The Best bookmaker bet365

Menu

Despre terorism, condiţie umană, satiră şi iluzii

N-am să scriu acest eseu despre terorism, ca jurnalist. Ci ca absolvent de filosofie. 

(Voi scrie mult, voi încerca un plonjeu în ideea de condiţie umană, cei care n-au chef să stea pe frecvenţă, pot părăsi încă de pe acum textul. Totuşi, voi încerca să ofer explicaţii care merg dincolo de caricaturi, de mass-media, de libertatea de exprimare, de politică, de geopolitică, de petrol, de fel de fel de alte interese. E drept, omul e toate astea. Dar e şi ceva în plus.) 

Mărturisesc că am petrecut mii de ore citind despre om şi meditând la această fiinţă, singura înzestrată cu raţiune şi conştiinţă de sine. M-a interesat, în primă instanţă, omul. Şi abia în a doua instanţă, europeanul, asiaticul, americanul. Eterna linie de demarcaţie dintre natură şi cultură, nu-i aşa? Dintre ceea ce suntem în mod esenţial şi ceea ce devenim în context cultural

In plus, am meditat mult la suma de determinaţii care creează cadrul existenţei noastre şi care ne plasează în ceea ce numim condiţie umană.

Bunăoară, una dintre determinaţii este moartea. În timpul vieţii, întreprindem destul de multe acţiuni, gândindu-ne intens la moarte. Această implacabilă determinaţie a condiţiei umane, moartea, nu este acceptată niciodată cu seninătate la nivelul raţiunii şi al conştiinţei de sine

Am mai înţeles, la un moment dat, că adevărurile brute (mai ales cele esenţiale, legate de viaţă şi, în special, de moarte) pot fi eludate - sau îndulcite - doar prin iluzii. 

Mi s-a întâmplat, deseori, să constat că refugiul în iluzii este terapeutic. Doar până la un punct. Şi devine o adevărată boală dacă se depăşeşte acel punct de echilibru, iar iluziile preiau controlul. 

Religia este una dintre aceste iluzii. Poate fi consolatoare. Dar şi criminală. Permanent, în istorie, religia a fost când consolatoare, când criminală şi nu cred că e nevoie să dau exemple. Dar mai spun că religia a devenit criminală când fiinţa umană s-a mutat cu totul în iluzii şi n-a lăsat loc pentru nicio fărâmă de îndoială.  

Şi cum să fi lăsat loc pentru îndoieli mai ales ei, minţile slabe, cele mai multe pe această planetă, în situaţia în care religia a fost întotdeauna singura care a oferit o perspectivă coerentă a unei iluzorii vieţi de dincolo? 

De asemenea, religia a oferit un bestiar întreg de simboluri religioase care încă o întreţin şi o animă. Religia şi simbolurile sale sunt apărate, uneori, cu arma în mână de către oameni care nu sunt pregătiţi mental să accepte moartea ca determinaţie absolută a condiţiei umane şi iluzia vieţii de dincolo ca pe o simplă şi, cel mai adesea, bolnavă iluzie.

Acum, faptele. 

La Paris, nişte jurnalişti au caricaturizat un simbol religios. 

Fiinţe omeneşti (pentru care acel simbol este suficient de puternic încât să-i scoată din determinaţiile implacabile ale condiţiei umane din care face parte şi moartea şi să le ofere iluzia unei vieţi de dincolo) au pus mâna pe mitraliere şi şi-au răzbunat simbolul. 

Fiindcă nu toţi oamenii au capacitatea de a accepta adevărurile brute pe care le livrează raţiunea şi conştiinţa de sine: adevărul brutal că viaţa aceasta este singura disponibilă, adevărul brutal că trăim doar aici şi acum, adevărul brutal că nu există o altă viaţă, adevărul brutal că cerul e gol de dumnezeu şi de dumnezei. 

Asta s-a întâmplat. Oare nu ştiam cu toţii că aşa va fi? 

Ştiam.

Ştiam pentru că aşa ceva s-a mai întâmplat nu o dată în istorie. Şi ar fi trebuit să ne însuşim lecţia. 

Ceea ce a urmat acestor evenimente este cu atât mai trist şi denotă o lipsă de înţelegere a condiţiei umane chiar la nivelul Europei, continentul care a dăruit omenirii cei mai de seamă gânditori nereligioşi, din Antichitate până în prezent. 

Europa a început să urle că, pentru o caricatură, nu trebuia să se ajungă aici. Oare când a devenit Europa atât de superficială? 

Europa a comis eroarea de a pune în opoziţie satira şi libertatea de exprimare cu determinaţiile de fond ale condiţiei umane: spaima de moarte întreţinută şi alimentată cu iluzii de către religie.

Teroristul care a tras în semenii lui nu a strigat: "Jos satira!" Nu. El a strigat: "Allahu Akbar!" Sunt mirat că cei mai fini gânditori europeni n-au sesizat acest detaliu.

Teroristul pune mâna pe armă, iar noi strigăm: "Je suis Charlie."

Lui "Allahu Akbar!" noi îl opunem pe "Je suis Charlie".  

Impotriva determinaţiilor umane (frica de moarte şi setul de iluzii consolatoare, adică religiile), nu se poate lupta cu determinaţii culturale sau chiar mai greşit, jurnalistice (umorul, caricaturile). 

Murim la fel, moartea e naturală

Dar nu râdem niciodată la fel, râsul e doar cultural. 

Culturile diferite din care facem parte ne pun râsul în perspective diferite. Ca să dau un exemplu banal. Nu cred că un mongol va râde la o glumă oltenească. 

Ar trebui ca toţi cei care suntem europeni să facem efortul de a înţelege bine "driver"-ele care pun în mişcare, zi de zi, lumea. 

Religia nu este doar o iluzie, aşa cum am scris mai sus. Este şi un "soft" foarte complex care este instalat pe creierul omului încă de când este copil. Acest "soft" se livrează în diverse variante: creştinism, islam, budism, hinduism. 

Câtă vreme are funcţie terapeutică şi consolatoare, religia acţionează ca un "soft".

Câtă vreme produce crime, religia acţionează ca un "virus".

Folosirea termenilor informatici când vine vorba de religie poate părea amuzantă, dar oferă o oarecare precizie ideilor pe care doresc să le transmit.

Ei bine, risc să mai spus că, dacă vom lupta cu caricaturile şi satira împotriva religiei s-ar putea să pierdem. 

Nu acestea sunt armele, dacă vrem să învingem.

De ce?

Deoarece caricaturile şi satira nu oferă nicio iluzie consolatoare şi nu se pot instala ca un "soft" în minţile slabe.

Malraux a avut dreptate: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc." Ei bine, secolul este - helas! - profund religios.

Iar Europa trebuie să-şi redefinească poziţia, pornind de la o întrebare extrem de grea: este capabilă, prin gânditorii ei nereligioşi, să ofere omenirii o iluzie consolatoare la fel de puternică precum religiile?

Să ofere o iluzie suficient de consolatoare, dar în care fiinţa umană să nu se mute cu totul?

Să ofere o iluzie consolatoare lipsită de simboluri care, o dată ironizate, să nu elibereze sceleraţi care pun mâna pe armă? (Probabil despre om ca fiinţă a simbolurilor voi mai scrie un text.)

Fiindcă, dacă Europa nu este în stare să creeze o astfel de iluzie, mă tem de două lucruri.

Primul: vom pierde lupta.

Al doilea: nu vom pierde, dar în jurul nostru va curge sânge mai mult decât a curs, vreodată, în istorie. Şi vom câştiga, ca de fiecare dată în istorie, prin vărsare de sânge. 

Şi ne vom lupta - pentru a câta oară? - cei care facem faţă determinaţiilor esenţiale ale condiţiei umane şi cei care ne îngropăm în iluziile de tip religios.

PS

Dacă, totuşi, nu este vorba decât de petrol, toate cele de mai sus devin prolixe.

Iar natura umană e mai simplă decât pare.
  

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk