The Best bookmaker bet365

Menu

Fatalitatea lucrurilor pe cât de mici, pe atât de certe

Cel mai greu moment e să te afli la jumătatea vieţii,
prima buclă a infinitului s-a închis
exact în punctul în care începe cea de-a doua – şi ultima!

Ai putea, uneori, să te întorci,
acolo unde ai mai fost, la vârsta genială,
dar oamenii, adesea, râd de adolescenţii întârziaţi,
pentru că sunt sinceri, pentru că nu ştiu să fie ipocriţi,
pentru că râd cu poftă.

Sau ai putea merge şi tu înainte, la fel ca mai toată lumea,
instituţionalizat ca o inimă conectată la aparate
sau ca un grafic care înregistrează fluctuaţii inexplicabile,
murind, zi după zi, cu aceeaşi intensitate cu care ai trăit,
biet vulcan care-şi împroaşcă ultima rezervă de lavă
cu forţa neabătută a dezesperării.

Misterul este întotdeauna acesta:
nu mereu punctul dintre buclele infinitului este la mijloc – 

o dată pentru că noi, oamenii, ne putem cunoaşte viitorul
(da, vom trăi, ne vom minuna despre lume, vom fi fericiţi, vom face copii, vom plânge, vom muri,
la naiba, vom muri...),

apoi, pentru că ştim totul despre trecutul nostru,
fiindcă l-am trăit

şi, de fiecare dată, este ca şi cum viitorul
ar fi mai lung decât trecutul,

după cum ne-au învăţat basmele copilăriei,
care ne asigură că Ileana Cosânzeana şi Făt Frumos
trăiesc fericiţi şi-n ziua de azi -
o minciună gogonată, dar cea mai frumoasă minciună din toate timpurile.

Prelungim, carevasăzică, în mod greşit viitorul,
iar asta se numeşte - helas! - speranţă.

Întotdeauna e cel mai greu să te afli la jumătatea vieţii,
pentru că atunci, propriu-zis, nu trăieşti,
ci îţi pui ultimele întrebări inocente despre viaţă,
(dramatic este că ai primit deja cam toate răspunsurile,
iar răspunsurile nu sunt deloc inocente)  
călătoreşti cu viteza îngerului prin viitor şi prin trecut,
fiind mai mult ca oricând om
şi ştii totul,
chiar ştii totul,
la fel cum lumina ştie şi ea că n-ar fi tocmai lumină dacă ar fi doar particulă,
deci, pentru a fi, cu adevărat, lumină,
s-a hotărât să fie şi undă.

Şi dacă, printr-o întâmplare, am rătăci, la un moment dat,
doar prin bucla din infinit aparţinând tinereţii
şi am trece de fiecare dată, fără să ne pese,
de punctul în care se deschide cealaltă buclă –
a bătrâneţii şi a morţii,
atunci poate că viaţa ar fi fost corect construită
şi totul ar fi fost, cu adevărat, un plan divin, aproape măreţ,
pe când aşa,
totul este doar o întâmplare frumoasă a naturii,
la fel de frumoasă ca un pahar de vin alb şi rece, sorbit într-o amiază fierbinte,
la fel de frumoasă ca un trandafir
care-şi trăieşte prospeţimea într-o glastră
apoi se usucă,
încă foarte frumos fiind.

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk