Logo

Să fie, oare, noaptea în care Grecia spiritualizează din nou Europa?

- Toată gândirea europeană e o simplă notă de subsol la filosofia lui Platon -

Să-mi fie iertată naivitatea, dar cred că nu putem judeca situaţia din Grecia altfel decât plecând de la lucruri elementare, de bun simţ. Acele lucruri la care trebuie să ne întoarcem când conceptele economice proliferează până la toxicitate, când fiinţa umană şade strivită de sisteme de gândire sau când înţelegem cu toţii că a fi om pe pământ nu înseamnă a fi un grafic în evidenţe contabile, fie ele şi grandioase, continentale.

De unde s-a plecat? Unde s-a ajuns? 

S-a plecat, cândva, de la idealul naţional. Sute de mii de oameni au murit tragic pentru a construi ideea de naţiune - şi naţiunea. Pe la 1877, dacă spuneai că eşti naţionalist şi erai gata să-ţi dai viaţa pentru "patrie" erai văzut, cel mai probabil, ca un erou care abia aşteaptă să apere, cu preţul sângelui, ultima palmă de pământ. Ceva mai devreme, pe la 1848, când popoarele au trăit alături de celelalte popoare, sentimentul de afirmare a conştiinţei naţionale, dacă spuneai că statul unitar este valoarea supremă, erai apreciat.  

O sută şi ceva de ani mai târziu, adică în 2015, a spune că eşti "naţionalist", a-ţi afirma "iubirea de ţară" este egal cu a trezi cele mai mari suspiciuni în ce te priveşte. Eşti privit, de îndată, ca unul care pune mâna pe pistol, amorsează bombe, este intolerant cu persoanele de alte naţionalităţi, nu e deschis la nou, manifestă ură faţă de străini, sau este, pur şi simplu, un retrograd amărât care a rămas înţepenit în 1848 şi 1877. 

Cimitirul este acelaşi. Imperiile se schimbă. 

Cine se sustrage Uniunii - în cazul de faţă, Grecia - va primi în dar tot moartea. Numai că, de data asta, e vorba de o moarte economică: bancomatele nu mai scuipă bani, pensia nu mai vine, salariul de la stat nu mai vine nici el, pentru o clipă ne oprim din consum şi ne întrebăm cine mama dracului suntem. Nu mai ştim cine - şi ce - suntem, iar asta e tot un fel de moarte.

(Paranteză... În realitate, adevărata - şi cinica - hartă a lumii n-a fost niciodată cea a naţiunilor, ci aceea a resurselor naturale, în care graniţele sunt trasate unde se sfârşeşte pânza de petrol şi unde încep gazele naturale. Fiinţa omenească n-a avut valoare intrinsecă atunci când a venit vorba de exploatarea resurselor planetei, în scopul profitului. Uniunea a fost mereu o mare minciună, la fel ca şi naţiunea. Simple coregrafii în marele teatru de păpuşi. Închid paranteza.)

Haideţi să discutăm despre economie.

Văzând lucrurile în mare (cu Grecia, cu România, cu Bulgaria...) se întâmplă ca şi în mic (cu Popescu, cu Ionescu, cu X-ulescu...). Ai ambiţii sau eşti nevoit să ai ambiţiile pe care ţi le impun cei mai puternici decât tine. Te duci şi te îndatorezi. Nu poţi plăti. Te îndatorezi iar. Intri pe al doilea palier al datoriilor. Iei credit ca să stingi alt credit. Eşti din ce în ce mai dator. Nu-ţi mai aparţii. Creditorii din vârful piramidei pe care nu-i vezi niciodată ţipă la tine, prin trompetele lor, de la FMI - să plăteşti! Dar nu vei mai avea niciodată cum să-ţi achiţi integral datoriile, fie că eşti individ, fie că eşti stat. Mari companii transnaţionale pentru care nu a murit nimeni niciodată - mai puternice financiar decât statele pentru formarea cărora au murit mii de oameni - se instalează, precum metastazele, în global village, ştergând tradiţii, culturi, obiceiuri şi redefinind fiinţa umană ca grafic în evidenţe contabile. Nu mai eşti om, eşti un cod şi un cost pentru companie, chiar dacă eşti grec, român, francez sau neamţ. Nu mai eşti naţiune, eşti un simplu datornic. Ce fericite par, de departe, statele care au rămas în afara acestei costrucţii! Turcia, Elveţia, ţările nordice... 

Cu părere de rău, înţelegem idealul Uniunii, dar asta nu este economie - deşi mulţi îi spun "economie globală", în ciuda evidenţei că, la final, individul trage linie şi constată că are o maşină nouă în parcare, iar naţiunea observă că are câteva mii de kilometri de autostradă.

Pentru astfel de bunuri se amanetează vieţi personale şi suveranităţi naţionale.

Câteva întrebări. Maşina nu mai putea aştepta? Autostrada nu mai putea aştepta? Ne grăbim - pe datorie - unde?  

Pare absurd să pui astfel de întrebări într-o lume din ce în ce mai grăbită, din ce în ce mai competitivă, din ce în ce mai hotărâtă să consume lucruri de care nu are nevoie - cu preţul distrugerii mediului şi cu preţul devalorizării vieţii fiinţei umane. Ştiu, argumentul suprem este progresul şi că am fi rămas în peşteri dacă n-am fi procedat aşa.

Ei bine, la ora când nu exista "progresul", în Grecia s-a născut şi a gândit Platon... A condus Pericle... Platon a spiritualizat întreaga Europă, înaintea lui Iisus Hristos, arătând că lucrurile de aici au un model în lumea de dincolo. Un german mai lucid, Karl Raimund Popper, a spus-o admirativ: întreaga gândire europeană este un lung şir de note de subsol la filosofia gânditorului grec. Iar Pericle a fondat, probabil, cea mai coerentă democraţie a tuturor timpurilor.   

Încă o dată, în istorie, în această seară, Grecia aduce un tribut ideii de democraţie: oferă fiinţelor omeneşti dreptul suveran de a se comporta ca o naţiune şi de a-şi spune opiniile prin referendum. Voi, oamenii, spuneţi dacă vreţi în Uniune sau nu, dacă, pentru asta, sunteţi dispuşi să plătiţi miliardul de euro sau nu. Lucrul ăsta nu l-a inventat nici Franţa, nici Germania, ci Grecia. Iar Grecia - iat-o! - se întoarce la începuturile când, tot ea, a dat tonul în istorie.       

În plus, la această oră, în Atena, în stradă, unde s-a adunat să cânte şi să scandeze poporul grec, se simte plutind în aer întrebarea dacă omul trebuie să fie un cod şi un cost în graficul unei companii transnaţionale sau trebuie să fie mai mult de atât. Cu această întrebare, Grecia spiritualizează din nou întreaga Europă, fiindcă pune în chestiune fiinţa umană. 

Să nu uităm că Grecia a fost membru fondator al Uniunii Europene. Deci starea ei de aşa zisă rebeliune nu vine nicidecum pe un fond antieuropean. 

Ce să credem? Că nu-i mai pasă de acest ideal? Sau că ceva din acest ideal s-a pierdut?

DEZBATEREA.RO