The Best bookmaker bet365

Menu

Oare adevărul despre fiinţa umană stă doar în cifrele doamnei Merkel?

Este profund greşit să analizăm gestul Greciei de a organiza un referendum popular în termeni depăşiţi gen "stânga" sau "dreapta", "socialism" sau "capitalism", "pro-America" sau "pro-Rusia". 

Spun asta pentru că mulţi analişti se grăbesc - atât la televiziuni "independente", cât şi pe site-uri "de opinie" - să califice acţiunea lui Tsipras drept "socialistă", dacă nu chiar "comunistă" sau "marxistă" de-a dreptul.  

În situaţia de faţă, folosirea acestor concepte este amuzantă, sensul lor fiind mult prea restrâns pentru a putea subîntinde (şi explica) realităţi de secol XXI. Viaţa economică actuală e suficient de diversificată ca să nu se aşeze în terminologii obsolete, plus că au apărut entităţi economice pentru care formulele explicative consacrate sunt complet inadecvate. E ca şi cum ar fi apărut noi specii marine, mutanţi nemaivăzuţi, pentru care cuvântul "peşte" n-are nicio relevanţă. 

Dacă vreţi să abstractizăm, hai să spunem că realitatea nu mai poate fi judecată binar, în două viteze, gen: eşti comunist - eşti capitalist, "eşti de partea lui Tsipras, înseamnă că eşti împotriva Europei şi filo-rus" sau "ţii cu grecii, înseamnă că eşti anti-capitalist şi promovezi lenea sau un socialism odios". 

Toate astea sunt nişte manipulări grosiere, destinate proştilor. 

Sunt formule inadecvate (amuzante, dacă n-ar fi dramatice), dat fiind că însăşi ideea fundamentală a capitalismului, adică libera iniţiativă (şi, dacă vreţi, "the pursuit of happiness") este profund alterată. 

Ce anume alterează idealul capitalist? 

În primul rând, eternul defect al omului numit "voinţă de putere", care eludează principiul liberalului J. St. Mill, principiu potrivit căruia "libertatea ta încetează acolo unde începe libertatea mea". 

Vrem - nu vrem a fost şi formula lui J. St. Mill, la un moment dat, un principiu filosofic european. 

Un principiu pe nedrept uitat când a venit vorba de subordonarea economică a statelor sau de implementarea cu forţa în aceste state a unor sisteme fiscale aberante de către grupuri economice care se pare că au avut un singur scop: să nu mai permită afacerilor mici şi mijlocii să se dezvolte şi să avantajeze necondiţionat doar marile companii şi marile organisme politico-economice ale planetei.

Ca să menţin linia referinţelor filosofice, aş spune că a învins Nietzsche, nicidecum bietul J. St. Mill.   

Este de notorietate gestul unor state de a şterge - în urma presiunilor, bineînţeles - datorii uriaşe ale unor bănci sau ale unor companii petroliere. Amnistia fiscală a fost oferită în detrimentul sistemelor publice de învăţământ, de sănătate sau de pensii. Dar aceleaşi state au devenit neîndurătoare, în schimb, cu firmele mici, aflate în imposibilitatea de a mai achita vreo taxă. Şi, de dragul principiilor fiscale europene, sunt gata să închidă firmele mici fără milă. E criză, nu ne permitem să nu colectăm taxe! Scuzaţi-mă, dar ăsta nu este capitalism şi nici măcar "darwinism capitalist" nu mai este. Avem de-a face cu favorizarea, în cancelariile occidentale, a transnaţionalelor şi cu asasinarea economică a întreprinzătorilor mici, non-corporate. 

Ce eficienţă explicativă mai pot avea termenii "dreapta" sau "stânga", "competiţie" sau "socialism", într-o astfel de situaţie? Niciuna. 

De fapt, aici este toată discuţia: trebuie să se înţeleagă că ceea ce numim capitalism nu înseamnă doar exploatarea planetară a resurselor (cu preţul războaielor mascate religios, cel mai adesea), ci şi afacerea mică şi mijlocie care presupune viziune, efort, inteligenţă, libertate şi inspiraţie. 

Nu trebuie neapărat să fii în board-ul unei bănci sau al unei companii exploatatoare de petrol sau de gaze de şist pentru a fi "capitalist". Poţi să deţii un magazinaş sau o cârciumă, de exemplu, ceea ce nu trebuie să determine puterile mondiale să te şteargă de pe "harta capitalismului", punându-ţi taxe pe care îţi este, practic, imposibil să le plăteşti şi obligându-te să practici economia la negru ca să rezişti. 

Renunţarea la orice ideologie (la orice sistem de etichetare, dacă vreţi) şi înţelegerea "realităţii ca realitate" - în care existăm cu toţii, entităţi economice mici şi entităţi economice mari - ar putea fi cheia în care ne-am putea raporta cu toţii la precedentul pe care-l oferă Grecia, un precedent jalonat cu principiile eterne ale democraţiei vechi. Unul dintre aceste principii fiind referendumul. Or, până şi referendumul a fost, zilele astea, demonizat. Ca şi cum n-ar fi chiar esenţa democraţiei!

Democraţia fără "demos" este un nonsens, oare n-ar trebui să ştie asta orice amărât de analist politic? 

Dincolo de concepte, n-ai cum să eludezi realitatea că există un număr de oameni pe care nu-i interesează ideologiile, care au o viaţă personală de trăit şi care, din cauza unui ideal economic european care nu-i include şi pe ei, suferă de depresie, în rândul cărora a crescut rata sinuciderilor, care se confruntă cu şomajului şi lipsa de perspectivă şi care n-au cele mai elementare asigurări de sănătate.

Între "demos"-ul care acuză cele de mai sus şi socialism nu se poate pune semnul egal. Fiindcă atunci punem semnul egal între democraţie şi socialism. Sau între cea mai banală reacţie a unui om de a-şi cere o minimă demnitate şi socialism! Un alt nonsens pe care l-au folosit o mulţime de analişti. 

Asupra "demosului", adică asupra acestor oameni pe care i-am văzut în piaţă, la Atena, apasă nişte datorii pe care nu ei le-au angajat, pe care nu le-au dorit şi nişte idealuri care nu sunt ale lor. Aceşti oameni au trebuit - şi ei - întrebaţi. 

Poate că adevărul despre om nu stă pitit doar în cifrele şi graficele doamnei Merkel! 

Poate că puţin adevăr despre om stă chiar în omul însuşi.

Aşa se face că, în Europa ia naştere o mişcare care se numeşte "Cealaltă Europă". Este Europa celor neînregimentaţi în armatele corporaţiilor sau în structurile continentale care vor să deţină totul. Este Europa celor care înţeleg capitalismul în alt mod - şi care nu sunt nicidecum socialişti, doar pentru că deţin un magazin pe cale să se închidă (din cauza marilor lanţuri comerciale), pentru că deţin un mic restaurant care o duce greu (din cauza marilor lanţuri fast-food), pentru că deţin o oarecare mică afacere şi nu pot sta în acelaşi sistem de taxe cu monarhii petrolului, cu telefonia mobilă, cu benzinarii, cu băncile, cu companiile de asigurare şi, desigur, cu companiile farmaceutice. Sau cu nu ştiu care prinţ arab care încasează redevenţa pe petrol. Sau cu nu ştiu care magnat rus care a cumpărat, pe nimic, o fostă întreprindere sovietică. Helas, de exemplu, micul pictor de ceramică, vânzând produse de artizanat şi susţinându-şi familia din asta este un om mai de dreapta decât creditorul privat care oferă statelor bani cu dobândă sau decât compania transnaţională care obligă un stat să-i şteargă datoriile. Talentul lui e capitalul lui. Cum să-l închizi în acelaşi sistem de taxe cu un lanţ de benzinării? Dacă ăsta e socialism, înseamnă că însuşi conceptul de "socialism" cu toate conotaţiile lui este o aberaţie întreţinută voit.

Un set de legi care să favorizeze micul întreprinzător ar putea însănătoşi societatea, la fel cum ar însănătoşi-o şi refuzul de a mai şterge datoriile marilor companii transnaţionale. 

Mulţi dintre noi ne-am gândit cu sinceritate că o Europă unită înseamnă o Europă care să ne corespundă, care vină în întâmpinarea unui ideal uman, nicidecum o Europă a Companiilor şi a Creditorilor Internaţionali, pe de o parte şi a "sclavilor datornici", pe de altă parte. Nu poţi construi o Europă mergând pe principiul "eşti în sistem sau nu mai eşti deloc". Principul corect ar fi: "eşti în sistem şi fii tu însuţi"!

Poţi credita un stat, ca să-i oferi "asistenţă financiară". Dar nu-i percepe şi dobândă, fiindcă aia nu mai este "asistenţă financiară", este business şi tot ceea ce urmăreşti este să faci afaceri profitabile cu generaţiile născute datoare. Ăsta nu e ideal european.

Poţi credita un stat ca să-i dai şansa la dezvoltare. Dar nu uita că pe reţeaua de drumuri pe care i-o construieşti îţi transporţi mărfurile dintr-un loc în altul, ceea ce te ajută în afacerile planetare pe care le derulezi. Deci ai deja un profit din asta, nu mai cere şi dobândă. Ăsta nu e ideal european.

Poţi credita un stat, dar nu-i cere să cumpere de la tine armament. Că nu face parte din niciun ideal european al omului de rând formula "îţi dau bani, dar cumperi cu banii ăştia ceva de la mine".

Poţi credita un stat. Dar nu-i reproşa, pe urmă, că din banii tăi plăteşte pensii şi salarii, fiindcă ai avut grijă să-i descurajezi orice iniţiativă privată de a trăi pe picioarele lui, fiindcă acolo au trebuit să prospere afacerile tale. Nu doar Europa companiei tale trebuie să trăiască, ci şi Europa sufletului meu!

Suntem cu toţii de acord că idealul Europei Unite a avut efecte pozitive asupra bătrânului continent: 70 de ani de pace, libertatea circulaţiei persoanei, toleranţă faţă de minorităţi de orice fel, renunţarea la naţionalisme violente şi chiar ajutor reciproc. Ar fi păcat să erodeze acest frumos ideal din cauta unei nietzsche-ene "voinţe de putere".

Mă încăpăţânez să cred că idealul european este unul cu faţă umană, nu unul cu faţă economică, corporativă, fiindcă dacă ar fi aşa, ar fi sortit eşecului.

Fiinţa umană nu poate fi transformată într-un datornic perpetuu a cărui unică determinaţie existenţială este achitarea ratelor la bancă şi 12 ore de muncă pe zi. Grecii sunt primii care au reacţionat, acest model nu le este potrivit. Probabil, vor reacţiona şi alţii.

Gestul Greciei deschide zeci de subiecte de discuţie. Şi sunt convins că multe ţări mici şi mai puţin dezvoltate ar discuta despre ce înseamnă idealul Europei Unite, rejectând ideea că unii trebuie să fie "stăpâni", iar alţii, "sclavi". În fond nimeni nu deţine planeta. Cu toţii o păstrăm pentru generaţiile viitoare. Dacă este adevărat că nu Ludovic al XV-lea a spus vorba: "După mine, potopul!", ci amanta sa, madame de Pompadour, atunci putem spune că puternicii lumii care sunt convinşi că după ei poate veni potopul, nu sunt decât nişte madame de Pompadour pe care un referendum le poate trezi din regimul oniric condimentat cu ingredientul puterii absolute.  

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk