The Best bookmaker bet365

Menu

Eventual, răul începe într-o zi însorită

Răul nu începe noaptea, cu un maldăr de morţi, arşi într-un incendiu, cum s-a întâmplat la clubul Colectiv, din Bucureşti. Asta este ultima etapă a răului, este finalul, după care se pune punct şi viaţa merge - tristă şi goală, pentru apropiaţii victimelor - mai departe. 

Răul începe, eventual, într-o zi banală, poate chiar însorită, cu un funcţionar, angajat al statului, să ni-l imaginăm grăsuţ şi bonom, îmbrăcat în costum cu preţ mediu, care întinde, zâmbitor, unui antreprenor, un aviz de funcţionare. O autorizaţie. 

"Merge şi-aşa!", spune funcţionarul, închizând ochii cu pleoape moi, având aerul că alungă orice ameninţare, precum şi posibilitatea oricărui accident. 

Iată îngăduinţa insidioasă. Amabilitatea şireată. Buna intenţie perfidă. Şi, mai ales, incapacitatea de a spune NU. Să spui DA tot timpul, să rezolvi problema omului. Că de aia a venit la tine. Cu atât mai mult cu cât şi antreprenorul poate a fost şi el atent. Amabil. Nu ştim.

Ştim doar că trăim într-o lume a amabililor şi a atenţilor care, pe holurile instituţiilor de stat, fie cară foi dintr-un birou în altul, fie cară punguţe drăguţe. Din acelea de cadouri, colorate, le ştiţi. Aceşti oameni zâmbesc onctuos şi, în general, te salută întinzând o mână moale. Uneori spun: "Haideţi să rezolvăm şi noi, să fie bine! Haideţi, că n-o fi foc!"  

Răul începe cu acel funcţionar, angajat al statului, care zile la rând, de lene, n-a plecat în inspecţie şi n-a aplicat amenzi. Şi-a dezamorsat şi subalternii (cu iniţiativă şi conştiinţă), să nu cumva "să deranjeze". O amendă e o declaraţie de război. De ce să declari război? Te cerţi cu lumea? Stai, domnule, în birou! Cum să dai amenzi? Cum să închizi locaţii? Legea e un text într-un raft, ce dumnezeu, doar nu te duci tu, cu legea în mână, să schimbi lumea, viaţa e viaţă, lasă oamenii să meargă în club la distracţie, lasă clubul să funcţioneze, ne simţim bine cu toţii, da, capacitatea este de 90 de persoane, bine, vin 400, sunt tineri, se distrează, consumă o bere, trăiesc şi patronii, e burete pe tavan, care-i problema, doar "n-o fi foc", nu moare nimeni.

N-o fi foc.

Merge şi-aşa.

Nu moare nimeni.

Recunoaşteţi clişeele. Par optimiste, agreabile, stau bine, întotdeauna, pe buzele funcţionarului care semnează, zglobiu, avize şi care nu spune niciodată NU.

Legea e doar un text. Funcţionarul conştiincios care o citeşte şi - mai grav - vrea s-o aplice e luat drept prost. Şoarece de bibliotecă. Tembelul ăla care a citit legea şi vrea să meargă pe teren, să aplice amenzi, să ne strice nouă ploile, se bagă el, nu se potoleşte. Auzi ce vrea, să închidă el cluburi! Face el ordine! 

Atmosfera de mai sus, respirabilă în mai toate instituţiile de stat din România, e bătaia din aripi a unui fluture, într-un colţ al oraşului. Iar în celălalt colţ al oraşului, aerul ajunge amplificat şi  se ridică un ţunami criminal.

Funcţionarul a dat un aviz într-un birou. Sau n-a aplicat o amendă atunci când trebuia. Sau n-a închis ce era de închis.

În partea cealaltă, în 10 secunde, a ars un tavan din buret inflamabil. 

Jos în sală, au murit 30 de oameni. 

Pare greu de crezut că ăsta este drumul pe care îl poate parcurge răul. 

Cadavrele sunt, aşa cum am spus, ultima etapă. 

Nu ne luptăm cu focul. Nu ne luptăm cu buretele inflamabil. Nu ne luptăm cu antreprenorii care au un singur scop: profitul. 

Ne luptăm cu acel funcţionar amabil. Tolerant. Insidios. Între această specie şi specia normală care vrea să facă lucrurile ca la carte e un zid gros, ca Zidul Berlinului. Doar că nu e făcut din cărămizi şi nu e legat cu mortar. Cărămizile sunt mentalităţi. Iar mortarul care le leagă se numeşte indiferenţă. 

Dacă vrem să luptăm cu răul, trebuie să începem de aici. Şi primul baros pe care îl aplicăm zidului este să spunem NU. 

Pentru simplul motiv că nu merge şi aşa. Iar dacă nu merge şi aşa, ci merge cum trebuie, în club tinerii nu mor, ci se distrează. Asta-i diferenţa.

Aş mai spune câteva lucruri despre Biserică. Altarul nu este în acea clădire cu turle, în formă de cruce. Spiritul nu este în potirul de argint. 

Altarul este oriunde oamenii se opresc să aprindă candele, atât de multe încât se face un covor de candele pe asfalt. Iar potirul e ochiului unei mame care-şi plânge copilul mort. 

Un popă care nu ţine o slujbă acolo unde este adevăratul altar şi adevăratul potir cochetează cu răul. Sau cu nimicul - chimval răsunător, mai rău decât răul - pe care-l numeşte, eronat, spiritualitate.

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk