The Best bookmaker bet365

Menu

O carte despre BANI, PUTERE şi PETROL pe care ar trebui s-o citească orice ziarist

Cartea lui Daniel Yergin (foto), intitulată "Premiul. Despre petrol, bani şi putere" este o istorie a exploatărilor petroliere, o adevărată "epopee" care se întinde pe mai bine de 1400 de pagini. 

Această "epopee" poate pune în temă pe absolut oricine ar sta să citească voluminosul text cu modul în care se poartă luptele (crude, nemiloase) pentru una dintre cele mai importante resurse ale planetei (petrolul), cât şi cu exercitarea spiritului antreprenorial la nivel global, acel spirit pentru care nimic nu pare să fie vreodată de ajuns şi totul este - prin voinţă şi printr-o inteligenţă rapace - posibil.

Este o istorie care nu se învaţă la şcoală. Actorii conflictelor nu mai sunt, în primă instanţă, statele, guvernele şi preşedinţii. De această dată, actorii sunt "petroliştii" şi companiile pe care le-au fondat. Interesele lor economice domină (în cele multe dintre situaţii) statele, guvernele şi preşedinţii. 

Este o panoramă a companiilor care se ridică, prin forţă financiară, deasupra ideii de naţiune şi a antreprenorilor care ajung să domine, prin viziune şi influenţă, autorităţile consacrate. 

În contrapondere, cartea oferă şi câteva răspunsuri pe care, uneori, naţiunile mai puţin dezvoltate, exasperate de presiunea pe care o suportă din partea marilor exploatatori, le formulează sub forma ameninţărilor cu naţionalizarea, grevele sau chiar anarhia. Aici ne sunt descrise marile naţionalizări din Mexic, precum şi primele iniţiative revoluţionare ale tânărului Stalin care a pus pe fugă clanurile Nobel şi Rothschild. "Acolo, în exploatarea de la Baku, am fost botezat în lupta revoluţionară - spune Stalin. Şi tot acolo am devenit ucenicul revoluţiei." Sigur că, în cele din urmă, vâzând că nu se descurcă fără know how-ul occidental, bolşevicii, reprezentaţi de Lenin, aveau să iasă la negocieri cu un tip uns cu toate alifiile, pe numele lui Leonid Krasin. Acesta, tolerat din necesitate de bolşevicii reducţionişti, avea să fie partenerul de discuţii al lui Lloyd George. "Porcul ăla de Lloyd George n-are scrupule şi niciun fel de ruşine prin felul în care minte; să nu crezi o iotă din ce-ţi spune, iar tu să-l amăgeşti de trei ori pe atât!" - aşa suna lecţia pe care i-o dădea Lenin, înainte ca Leonid Krasin să se înfiinţeze pe Downing Street Nr. 10. 

Detaliile unei lupte uriaşe între lumea anglo-americană şi lumea Orientului apar prezentate într-o stilistică seacă, aşa cum numai un cercetător economic american, lector la Harvard poate stăpâni. Şi sigur că, în eterna luptă Occident-Orient, şefii statelor Orientului Mijlociu aveau să cedeze, de fiecare dată, concesiuni petroliere pentru iahturi de milioane de dolari şi redevenţe uriaşe. Rareori, au naţionalizat companiile occidentale, declanşând războaie. Banii erau mai buni. "Asemenea apucături anarhiste şi chiar social-democrate nu erau pe vremea mea!" - ar fi exclamat John D. Rockefeller. 

Citind cartea lui Daniel Yergin, aproape îţi dai seama că "teoria conspiraţiei" nu mai este o simplă "teorie" şi că "forţele" care conduc şi exploatează planeta nu au nimic ocult, dimpotrivă au fost dintotdeauna nişte oameni în carne şi oase care au învăţat să nu mai judece planeta în funcţie de graniţe, naţiuni, culturi, tradiţii, obiceiuri sau istorii locale, ci în funcţie de un singur lucru: prezenţa resurselor şi modul în care pot ajunge să le exploateze. De la înlăţimea acestor antreprenori globali, oamenii de rând par mici, neînsemnaţi, biete furnici care nu ştiu niciodată cine stă, atotputernic, deasupra muşuroiului, vânzând - scuzaţi banalitatea exemplului - benzină la pompă şi energie electrică.

Din Venezuela până în Iran, din Mexic până în Rusia şi din Texas până la Ploieşti - tot ceea ce contează este bazinul subteran de petrol, forajul şi numărul de barili disponibili. Pentru atingerea acestui scop se poate recurge la orice: negociere, diplomaţie, propagandă sau chiar război. Iar în război, profitul e tot ce contează, nicidecum numărul de morţi, aşa că să nu vă mire dacă, prin 1941, I.G. Farben, celebra fabrică germană unde erau exploataţi evrei până la moarte, a colaborat cu Standard Oil of New Jersey. Rockefellerii ăştia! - îţi vine să exclami. 

Cartea este spectaculoasă şi prin personajele reale pe care le cunoaştem cu toţii din deja celebrele texte cu parfum conspirativist, neasumate, care circulă pe internet şi pe care le găsim mai detaliat - şi mult mai obiectiv - descrise de către Daniel Yergin. 

John D. Rockefeller

Povestea începe, desigur, cu bătrânul John D. Rockefeller, părintele fondator al exploatărilor petroliere şi cu imperiul pe care l-a creat. Un imperiu integrat - trust - numit Standard Oil, pe care preşedintele Theodore Roosevelt i l-a spart - folosindu-se de Legea Sherman, antitrust - în nu mai puţin de 36 de alte societăţi (printre care Exxon, Mobil, Chevron, Sohio, Amoco, Conoco etc.) La fiecare dintre aceste companii - bucăţile din trupul unui uriaş dragon care aveau, în scurtă vreme, să valoreze mai mult decât însuşi dragonul - bătrânul John D. avea să rămână acţionar, aşa că nimeni nu a ieşit mai bogat din povestea asta decât el. Astăzi avem de-a face, desigur, cu urmaşii lui. De curând, Chevron a căutat şi-n România gaze de şist şi s-a confruntat, cum bine ştie toată lumea, cu ţăranii săraci din Pungeşti! Oare ar fi rezistat bieţii pungeşteni în faţa imperiului, dacă Chevron ar fi găsit ce-şi dorea?

 Marcus Samuel

Îl cunoaştem, tot aici, pe Marcus Samuel, un evreu născut în East End-ul londonez, creatorul companiei Shell (cu sprijinul grupului Rothschild), numită astfel în cinstea tatălui său care era comerciant de cochilii de moluşte, găsite pe malul mării... Ani mai târziu, acest Marcus Samuel avea să negocieze cu redutabilul Henri Deterding şi, împreună, aveau să constituie grupul Royal Dutsch/Shell.

William Knox d'Arcy

Întâlnim un capitalist de cel mai înalt rang - pe William Knox d'Arcy - care avea să devină primul petrolist din Iran şi fondatorul industriei petroliere în Orientul Mijlociu. Obţinuse concesiunea pe 60 de ani a trei sferturi din teritoriul Iranului, act semnat cu şahul Muzaffar al Din! (Lordul Cuzon, vicerege de India, anuţase, pe atunci, un adevăr care nici azi nu s-a tocit: "Persia este una dintre piesele de şah ale meciului vital pentru supremaţia lumii"! Mulţi ani mai târziu, tot pentru petrolul din Iran şi tot în jurul companiei Anglo-Iranian Oil, fondată de d'Arcy, aveau să discute Mohammed Mossadegh, Dean Acheson şi Sir Antony Eden. Dealtfel, Iranul este şi astăzi subiect de dispută între marile puteri ale lumii, mai exact între America, Israel şi Rusia. Priviţi la discuţiile dintre Vladimir Putin, Barack Hussein Obama, Benjamin Netayahu şi Hassan Rouhani! Aceeaşi miză, nimic nou sub soare... Doar nu credeţi că "democraţia" şi "drepturile omului" sunt adevăratul "premiu" şi adevăratul "pariu". Aceasta este doar propaganda!)

Calouste Goulbenkian

Îi întâlnim pe spectaculoşii petrolişti Calouste Gulbenkian (un armean filantrop) şi Jean Paul Getty (cel mai bogat om de pe pământ, în vremea sa). Dacă Gulbenkian era un negociator de temut care putea, cu 5 minute înainte de semnarea unui contract de importanţă planetară, să se răzgândească şi să înceapă negocierea de la început, Getty se ocupa cu literatura şi a scris vreo 7 cărţi. Amândoi erau pasionaţi de adolescente - şi de artă. Deţineau cele mai multe amante tinere şi cele mai mari colecţii private de artă de pe planetă! Getty plecase la un moment dat într-o călătorie în Europa în căutarea unui portret de Rembrandt pe care uitase că-l are! O parte dintre obiectele artistice care le-au aparţinut celor doi petrolişti le puteţi vedea pe internet.

J.P. Getty

Textul lui Yergin comunică faptul că, întotdeauna, la început a fost un vis, apoi o viziune. De aici, unii indivizi au plecat, efectiv, spre a stăpâni porţiuni întregi ale acestei planete. Ce credeau aceşti oameni despre ei înşişi? Următorul exemplu este grăitor...

În luna octombrie a anului 1971, Persepolis-ul a fost readus la viaţă şi, în compania preşedintelui Uniunii Sovietice, a vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii, a mareşalului Tito din Yugoslavia, a 20 de regi şi şeici, a 5 regine, a 21 de prinţi şi prinţese şi a 14 şefi de state, "şahul Iranului a comunicat în faţa tuturor cu fantoma lui Cyrus cel Mare, fondatorul imperiului şi a promis să continue munca acestui monarh mort de 25 de secole... Principalul scop al grandioasei celebrări a şahului Pahlavi la Persepolis a fost de a se stabili el însuşi în mod ferm pe linia lui Cyrus cel Mare, cel numit de Dumnezeu... Era acum un om de o bogăţie, o putere şi o mândrie imense şi păşea către noi roluri esenţiale în Orientul Mijlociu şi pe scena internaţională."   

Vom încheia această recenzie cu un citat din Yergin: 

"Ţipătul care a răsunat în august 1859, în văile înguste din vestul Pennsylvaniei - că nebunul yankeu, colonelul Drake a dat de petrol - a declanlşat o agitaţie care nu s-a oprit niciodată de atunci. Iar apoi, fie vreme de pace, fie vreme de război, petrolul a avut puterea de a constitui şi de a dezmembra naţiuni şi a avut un rol hotărâtor în conflictele economico-politice ale secolului XX... În decursul unui secol şi jumătate petrolul a scos la suprafaţă atât părţile bune, cât şi părţile rele ale civilizaţiei noastre. A reprezentat atât o mană cerească, cât şi un blestem."

  

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk