The Best bookmaker bet365

Menu

Eveniment organizat ca în epoca lui CEAŞCĂ la centrul Cultural Piteşti

Săptămâna trecută n-am avut de lucru şi m-am dus la un eveniment organizat de Centrul Cultural Piteşti.

Mă abţin să comentez afişul mediocru prin care suntem înştiinţaţi că Alexandru Mironov ţine o conferinţă despre „starea lunii actuale”. În era Facebook-ului, şi a tabletelor (adică a interconectivităţii totale), trebuie să vii direct din Epoca de Piatră ca să mai tipăreşti „afişe de înştiinţare a marelui public” şi să le lipeşti, cu super-glue, prin oraş. Am să comentez, în schimb, modul jalnic în care a fost organizat evenimentul.

Închipuiţi-vă o sală mică, cu scaune înghesuite, arajate după modelul plenarei PCR: cât să vină oamenii şi să se aşeze cuminţi, ca să asculte conferinţa, eventual să aplaude din când în când. Pe pereţi sunt lipite, sindicalist, desene naive făcute, în sclipici, de copii de grădiniţă. Atmosfera este de anii 80 şi respiră orice, mai puţin cultură de secol XXI.

Directoarea Centrului Cultural, Carmen Dumitrache, îl îndeamnă pe primarul Tudor Pendiuc să „ia loc în faţă”, pe scenă. Nu poţi să nu te întrebi ce naiba caută Pendiuc la o conferinţă despre „starea lumii actuale”. Dacă a venit ca simplu cetăţean, fiindcă îl interesa subiectul, ar fi fost normal să stea în rând cu toată lumea, nu să-şi facă imagine, prin intermediul unei instituţii de stat, aşezându-se pe scenă. Ne gândim că o fi insistat Carmen Dumitrache şi bietul Pendiuc n-a putut s-o refuze.

Şi acum ţineţi-vă bine!!! Angajaţii Centrului Cultural Piteşti au chemat elevi de la şcoală, îmbrăcaţi corect, în cămăşuţe albastre, ca să umple sala! Bănuind că la evenimentul lor patetic n-o să vină nimeni, ce s-au gândit ei? Aducem mulţi elevi şi îi ţinem, ca pe vite, să asculte ce are de zis domnu’ Mironov. Fix ca pe vremea lui Ceaşcă!

Numai că, la un moment dat, au început să apară fel de fel de consumatori de „act cultural” care, din cauza elevilor, n-au mai avut loc în sală şi au stat în picioare, pe holul strâmt dintre scaune. Ce credeţi că au făcut organizatorii lui peşte fiert? I-au ridicat de pe scaune pe bieţii copii, răstindu-se la ei, să plece acasă, dar „direct acasă”, că doar pe răspunderea organizatorilor au venit la Centrul Cultural.

Ca şi cum acest moment ridicol n-ar fi fost suficient, marele Mironov n-a făcut nicio introducere în subiect şi nici n-a aşteptat să se liniştească vânzoleala, punând un filmuleţ de pe Youtube pe ecranul din spatele său!!! Ăla a fost şi momentul în care, scârbit la maximum, m-am ridicat şi am plecat. Din câte ştim, bugetul Centrului Cultural Piteşti este unul foarte mare. Ne întrebăm pe ce se duc banii, din moment ce evenimentele arată de parcă sunt făcute din milă publică...

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk