The Best bookmaker bet365

Menu

Mircea Drăghici: Programul Rabla, o veste bună pentru industria auto şi pentru Argeş

Pe 8 aprilie, s-a dat startul Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (Rabla) 2014. Sunt alocate 20.000 de tichete, din care 17.000 pentru persoane fizice şi 3.000 pentru companii şi instituţii publice. Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei, iar valoarea fiecărui tichet fiind de 6.500 de lei.  

Chestorul Camerei Deputaţilor, social-democratul Mircea Drăghici, consideră că vestea este una cât se poate de bună pentru cei doi producători autohtoni de autoturisme, Dacia şi Ford, fiind vorba despre un program așteptat atât de către producători, cât și de către posibilii clienți.

“În calitate de consilier onorific al prim-ministrului Victor Ponta pe probleme de transport şi industrie auto, doresc să transmit mai ales celor doi producători români, Dacia și Ford, mesajul că Guvernul este alături de industria auto, unul dintre pilonii cei mai importanți ai performanței economice deosebite înregistrate de România. 

Reluarea programului Rabla este doar una dintre măsuri. Anul acesta va fi semnat contractul pentru lucrările la autostrada Pitești – Slatina - Craiova, una din promisiunile făcute de statul român companiei Ford încă de când a venit în România, dar care nu a fost îndeplinită până acum de niciun guvern. În 2015, după cum a dat asigurări și premierul, urmează să înceapă lucrările și la autostrada Pitești - Sibiu, o rută foarte importantă pentru uzina Dacia, pe care am susținut-o intens, în acord cu solicitările venite din partea conducerii și muncitorilor companiei Dacia Renault. Vorbim, deci, despre un pachet de măsuri al Executivului condus de Victor Ponta propus cu precădere pentru a veni în sprijinul industriei auto. 

Revenind la Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional 2014, principala noutate este aceea că, pentru a reduce cazurile de speculă cu vouchere, ministerul Mediului a decis ca acestea să fie emise doar în format electronic. Distribuţia tichetelor din programul Rabla 2014 nu se va mai face ca în anii trecuți, pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare judeţ, ci în funcţie de cerere. Tichetele electronice vor fi extrase dintr-o bază de date naţională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanţii.

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou prin programul Rabla pot merge la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la centrele REMAT, admise de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). O persoană fizică interesată să cumpere o maşină nouă prin programul Rabla 2014 trebuie să meargă la dealerul auto pentru a se înscrie în sistemul naţional. În termen de cinci zile lucrătoare, AFM urmează să valideze datele înscrise de solicitant, iar în decurs de 30 de zile acesta trebuie să-şi radieze maşina veche din circulaţie şi să semneze un contract de vânzare-cumpărare cu dealerul de la care achiziţionează un autovehicul nou. Dacă aceste condiţii nu se întrunesc, tichetul valoric se întoarce în baza naţională, iar solicitantul pierde dreptul de a mai cumpăra o maşină nouă pe baza acelui document", a arătat Mircea Drăghici.

În 2013, producţia de autovehicule din România a crescut cu aproape 22% comparativ cu anul precedent, la circa 411.000 de maşini, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA), fiind vorba despre o producție record. Tot anul trecut, pentru prima oară din 2007, vânzările Dacia au crescut în volum iar marca şi-a accentuat poziţia de lider, ajungând la o cotă de piaţă de peste 31%. Dacia a reuşit să-şi sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24.890 de unităţi.

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk