The Best bookmaker bet365

Menu

CUM CĂPUŞEZI O CORPORAŢIE (V). Primele căpuşe put a foşti securişti şi a baroni judeţeni

Pentru ca cei care ne citesc să înţeleagă mai bine fenomenul căpuşării, este cazul să facem o incursiune în istoria noastră recentă. Este posibil ca această incursiune să pară lipsită de legătură cu subiectul de faţă. Dar veţi vedea rapid care este punctul de joncţiune.  

Societatea românească traversează, la această oră, nişte momente deosebit de importante. 

"Epoca baronilor" din politică şi administraţie se termină. Pe mulţi dintre baronii care au populat, în ultimii 25 de ani, spaţiul public îi vedem puşi în cătuşe şi băgaţi la puşcărie. Alţii vor dispărea, pur şi simplu, pe tăcute, de pe firmament şi nimeni nu-şi va mai aminti de ei - decât cu scârbă. 

Dar au existat nişte ani în care "epoca baronilor" a fost înfloritoare. La începuturile acestei epoci, baronii post-revoluţionari stăpâneau România, iar a-i vedea în cătuşe era doar un vis frumos. 

Dacă sunteţi tineri şi aveţi, să zicem, între 20 şi 25 de ani, ar fi bine pentru voi să înţelegeţi ce legătură au "baronii" cu ideea căpuşării unei corporaţii din zilele noastre. 

Ei bine, legăturile sunt deosebit de puternice şi despre aceste legături vom vorbi în articolul de faţă. 

La final, o să înţelegeţi de ce un coleg mai prost şi mai incompetent ca voi primeşte funcţii, de ce un altul la fel de prost şi incompetent primeşte măriri salariale şi prime uriaşe, deşi stă pe Facebook toată ziua şi de ce altuia i se dă maşină de serviciu cu benzină la liber, ca să facă mii de kilometri, fără restricţie, deşi nu a completat niciodată o foaie de parcurs, să zicem. 

Orice asemănare cu persoane şi companii din realitate este întâmplătoare.

Cam până în anul 2000, România era un adevărat deşert economic. Nu exista consum, comerţul avea un aer mizerabil, salariile oamenilor erau formale, micii întreprinzători români derulau afaceri mărunte, vreo câţiva privilegiaţi polarizau în stil mafiot o întreagă societate bolnavă, afişând deja un lux orbitor a cărui provenienţă rămânea ocultă.  

Importante sectoare economice româneşti - de la turism şi până la industrie - fuseseră falimentate şi cumpărate pe nimic de către eşaloanele doi şi trei ale fostului PCR. A fost unul dintre efectele sloganului: "Nu ne vindem ţara!" 

Unii dintre securiştii care s-au înstăpânit pe "fabricile şi uzinele" poporului au vândut mai departe, făcând primele milioane serioase de euro, iar alţii au crezut că vor putea derula afaceri la nivel european, dar neavând nici know-how-ul şi nici flexibilitatea necesare au falimentat, înconjuraţi de camarilele lor, profund incompetente şi corupte. 

Poate că este trist, însă trebuie să recunoaştem că, după 90 încoace, acest popor nu a putut naşte nici industriaşi, nici bancheri, nici farmacişti, nici asiguratori... Mai nimic! În schimb, a produs căpuşe.

Dar... să revenim! 

Deşertul economic era, aşadar, populat cu români de rând deosebit de săraci, de o lipsă cronică de locuri de muncă şi de vreo câteva personaje privilegiate care deţineau totul. 

Acest deşert economic a început să fie cucerit, pas cu pas, de companii multinaţionale. România era o piaţă deosebit de importantă în sud-estul Europei, deşertul nu avea să fie tolerat la infinit.

Vă daţi seama că mai marii companiilor multinaţionale şi-au negociat intrarea pe teritoriul românesc cu capii din politica şi din administraţia românească. Nu cu oamenii simpli. 

Aşa a început, dacă vreţi, prima căpuşare!

Cu cine, oare, a stat de vorbă reprezentantul companiei multinaţionale care a vrut să penetreze piaţa românească? 

În primul rând, a stat de vorbă cu oamenii politici ai vremii. 

Ca să cumpere vreo fabrică veche sau vreun hotel pe care să-l branduiască internaţional sau nişte spaţii ultracentrale, "multinaţionalii" despre care vorbim au dat şpagă, au uns sistemul... sau, pur şi simplu, au oferit comisioane. Dacă nu făceau toate astea, nu ar fi pătruns pe piaţă. Aşa se face că foştii securişti au adăugat încă un strat gros de şuncă pe burtă peste stratul deja existent. Unii încă încasează chirii de mii şi mii de euro pentru spaţiile ultracentrale, înhăţate îmediat după '90.

În al doilea rând, "multinaţionalul" a stat de vorbă cu "baronii" din judeţe. Doar nu erau să ceară acceptul intrării pe piaţa locală sărăcimii care abia îşi ducea zilele prin cartiere muncitoreşti. 

Multinaţionala avea, aşadar, să întâlnească corupţia locală, mult mai parşivă decât cea naţională, românească. Dacă "baronii" nu erau de acord ca multinaţionala să-şi deschidă filială în judeţele de care dispuneau ca nişte stăpâni absoluţi, respectiva multinaţională putea să facă şi tumbe, judeţul tot închis ar fi rămas. Unele judeţe chiar au rămas închise până târziu, în tranziţie, ca dovadă că, pe acolo, încă mai poate fi respirată atmosfera de plenară PCR. Ei bine, "baronii" au permis corporaţiilor să le penetreze judeţele doar dacă rude de-ale lor urmau să fie angajate pe poziţii de... MANAGERI, asigurându-le, astfel, salarii barosane şi putere absolută. Termanul "manager" urma să le intre în vocabular. 

Aceasta este explicaţia pentru faptul că  sora nu ştiu cărui senator este şi azi, de neclintit, pe poziţia de "şefă" în nu ştiu care multinaţională sau că fiul, fiica, nepotul, nepoata sau vărul ori verişoara nu ştiu cărui fost securist al vechiului sistem ocupă poziţii cheie în altă multinaţională. Poziţiile lor au fost negociate cândva. Şi aceasta este explicaţia pentru care, atunci când compania multinaţională îşi inaugura sediile prin diverse judeţe, erau prezenţi la eveniment şi preşedinţii de consilii judeţene, şi o parte din primari şi unii deputaţi sau senatori. Rudele lor urmau să conducă departamente întregi pe salarii de mii de euro!

Ca să câştige şi mai mulţi bani, aceşti manageri de cea mai pură extracţie securistă sau PCR-istă au fost şi primii care şi-au făcut firme-căpuşă, oferind "servicii necesare" companiei multinaţionale" care avea nevoie de: traduceri, transport, protocol şi, nu în ultimul rând, resurse umane, recrutare de personal etc. Firmele respective urmau să fie administrate de eşalonul următor de rude sau de prieteni. Părţi din rulajul companiei nu trebuia dat pe mâna prostimii sau, mai grav, pe mâna vreunui întreprinzător cinstit sau lipsit de relaţii. 

Vă daţi seama că, în atâţia şi atâţia ani, s-au construit sisteme de relaţii care nu şi-au propus să promoveze nici angajaţii performanţi şi nici geniile locale. Dimpotrivă. Au promovat doar aşa-zişii "copii de suflet", adică români extrem de săraci, proşti şi, pe cale de consecinţă, extrem de obedienţi. Unii dintre ei s-au adaptat şi astăzi sunt gata să calce pe cadavre, ca să parvină. Sau să-şi plătească creditele, fiindcă nimeni nu le permite să urce pe scara socială prea mult. Sistemul foştilor securişti a fost, practic, creat din nou, numai că, de data asta, a fost ambalat şi etchichetat în culorile capitalismului.

Poate unii se întreabă de ce scriem noi toate astea. E simplu. Timpul trece şi cineva trebuie să le spună generaţiilor care vor veni cum s-au organizat nişte sisteme sociale şi de ce acele persoane pe care le numim "copii de suflet", în realitate bieţi tineri proveniţi din familii care nu au rădăcini în fostul sistem comunist, nu vor reuşi niciodată - chiar dacă sunt monumente inteligenţă şi de competenţă - să acceadă la funcţii de comandă. 

Toate textele pe care le puteţi citi pe www.dezbaterea.ro aparţin acestei publicaţii şi pot fi folosite numai cu acordul scris al acestei publicaţii.

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk