The Best bookmaker bet365

Menu

Radu Vasilică: „Geoană a spus întotdeauna că vrea să fie preşedintele României”

Radu Vasilică vorbeşte despre conflictul dintre PNL şi PSD, despre Roşia Montană şi despre protestatarii din Piaţa Universităţii. De asemenea, chestiunea foştilor torţionari de pe vremea comunismului şi a regionalizării nu sunt neglijate. Iată o discuţie cu deputatul de Argeş care a cerut o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern.

-Cum apreciezi conflictul dintre PNL şi PSD? Mulţi analişti politici sunt de părere că n-o să vă prindă Crăciunul împreună.

-Nu se poate vorbi de un conflict, în adevăratul sens al cuvântului între PNL şi PSD. Au fost doar nişte declaraţii foarte grăbite între lideri. Grupurile parlamentare ale celor două partide au, mai departe, o interacţiune firească. Iar în teritoriu, la nivel de judeţe, preşedinţii de filiale interacţionează corect. Analiştii politici vorbesc din afară. Eu i-aş invita să nu ne mai cânte prohodul. Eu îmi doresc ca cele două partide să se înţeleagă bine până în 2016.

-PSD insinuează tot mai des că vrea să „dea” candidatul la preşedinţia României.

-În protocolul pe care cele două partide l-au semnat iniţial se spune că va fi candidat la preşedinţia României cel care stă mai bine în sondaje. Adică cel care este mai bine cotat. De asemenea, mai scrie că un partid va da premierul, iar celălalt – preşedintele. Este adevărat că, pe urmă, la primul Congres al USL s-a decis că Antonescu va fi candidatul la preşedinţie, iar Victor Ponta va fi prim-ministru. Se va merge pe ultimul documente semnat. Iar Crin Antonescu este, oricum..., mai bine cotat.

-Şi atunci cum trebuie să înţelegem această declaraţie a lui Mircea Geoană? „La baza PSD există nevoia unui candidat propriu la prezidenţiale. Este o mare de candidaţi de dreapta – şi niciunul de stânga.”

-Mircea Geoană a recunoscut întotdeauna că vrea să ajungă preşedintele României. Şi Jacques Chirac, şi George W. Bush au trecut prin candidaturi nereuşite. Şi, apoi, într-un final, au reuşit. Noi ne vom respecta cuvântul dat şi suntem convinşi că USL va da viitorul preşedinte al României. Indiferent cine va candida, în final, din partea acestei uniuni politice.

-Ai spus că nu se poate vorbi de un adevărat conflict între PNL şi PSD. Totuşi, cum apreciezi epitetul pe care Antonescu i l-a adresat lui Ponta? Parşivel.

-Nu i l-a adresat lui Victor Ponta. S-a referit la un gest pe care l-a făcut Victor Ponta. Antonescu are multe lupte de dus, este tensionat. Asupra sa presiunile sunt foarte mari, sunt convins că acel cuvânt i-a scăpat. Pot să spun că, dacă liberalii îşi vor îndeplini promisiunile faţă de uniune – în Guvern, în Parlament... - şi noi ni le vom îndeplini pe ale noastre. Dacă este o uniune politică, trebuie să ne comportăm ca atare.

-S-a indus pe mass-media ideea că fiecare parlamentar va vota conform conştiinţei în chestiunea Roşia Montană, iară nu conform directivelor de partid. Tu cum ai de gând să votezi?

-Fiecare parlamentar votează întotdeauna conform conştiinţei. Sau aşa ar trebui. Eu, de exemplu, am votat de mai multe ori altfel de cum mi-a dictat partidul. Cât despre Roşia Montană, aşa cum ştim toţi, situaţia e complicată. Disputa e veche: ecologie versus dezvoltare. Comisia Parlamentară înfiinţată să se ocupe de chestiune se va deplasa la Roşia Montană. Acolo, va sta de vorbă cu minerii, cu cetăţenii, cu reprezentanţii RMGC şi cu autorităţile locale. Pe urmă, se va întoarce la Bucureşti. Va discuta, aici, cu protestatarii, cu ecologiştii şi cu ONG-urile. În urma acestor discuţii va elabora un raport. Vor fi luate în considerare argumentele „pro” şi argumentele „contra”. Argumentele „pro”: locuri de muncă, redevenţă de 6% (una dintre cele mai ridicate din Europa), contribuţie însemnată la PIB-ul României. Nici argumentele „contra” nu vă sunt străine: lac cu cianuri pe o suprafaţă imensă, cianurile se vor dizolva natural în 170 de ani, vânzarea resurselor naţionale. Toate astea vor fi cuprinse, detaliat, în raport. Raportul va fi transmis comisiilor ordinare care-l vor analiza. Vor elabora, în urma analizei, alt raport care va merge la comsiile permanente. Aici, se votează. Ca să răspund, acum, la întrebare: trei sferturi din mine ar vota „contra”. Un sfert, „pro”. Dacă acest vot ar fi avut loc acum două săptămâni, 75% dintre parlamentari cred că ar fi votat „contra”. Acum procentul celor care votează „pro” cred că este în creştere.

-Am să-ţi expun o teorie despre Comisia parlamentară despre care ai vorbit. Tu să-mi spui dacă este adevărată sau falsă. Această comisie a fost înfiinţată pentru a spăla imaginea lui Victor Ponta care a gestionat destul de prost chestiunea Roşia Montană. Cu mâna premierului a votat „pro”. Iar cu mâna deputatului a declarat că votează „contra”. În plus, această comisie doreşte să redirecţioneze atenţia publică spre PNL, iar liberalii să aducă argumente de ce nu susţin proiectul. Adevărat sau fals?

-Atitudinea lui Ponta trebuie explicată. A Guvernului Ponta, dacă vreţi. Conform contractului, altminteri secretizat, dintre Gold şi statul român, semnat pe vremea lui Berceanu, după perioada de explorare urmează perioada de exploatare propriu-zisă. Aici nu este vorba de guvernul Ponta. Este vorba de orice guvern ar fi avut România la această oră. Dacă Guvernul Ponta, care este la această oră, ar fi refuzat emiterea unei HG pentru permiterea proiectului, statul român ar fi trebuit să plătească o sumă de 20 de miliarde de euro. Conform contractului! Ponta a dat verde proiectului, ca să nu fim pasibili de plată. Dacă nu făcea aşa, noi, românii, am fi plătit din buzunar – cu toţii. Însă, angajamentele Guvernului nu vor putea fi impuse Parlamentului. În ultimă instanţă, cei care vor da voie sunt parlamentarii, reprezentanţii voinţei suverane a poporului. Aici, dezbaterea va avea loc după cum am spus mai sus.

-Ai fost în Piaţa Universităţii? Cum ţi s-au părut protestatarii?

-Tineri, intelectuali, cu spirit civic. Un spirit civic aşa cum nu l-am mai văzut de mult timp în România. În ziua în care am fost eu au fost mulţi protestatari: vreo 10.000. M-am bucurat că România are o voce.
Ştiu că acel Vişinescu şi acel Ficioru au pensii foarte mari, poate de 10 ori mai mari decât un om obişnuit. Rectificarea trebuie să aibă loc imediat

-Cum crezi că se va soluţiona chestiunea torţionarilor? Care este atmosfera în Parlament faţă de o posibilă lege care ar aduce rectificative foştilor deţinuţi politici?

-Aceste procese ale celor care au făcut crime pe timpul comunismului au loc foarte târziu. Ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu mult timp. Ştiu că acel Vişinescu şi acel Ficioru au pensii foarte mari, poate de 10 ori mai mari decât un om obişnuit. Rectificarea trebuie să aibă loc imediat. Sigur, este regretabil că multe victime au murit în acele închisori sau acum, recent, în libertate şi că nu a avut loc o recompensă istorică faţă de ceea ce au îndurat. Dar noi aşteptăm în Parlament, pentru cei care mai sunt în viaţă iniţiativa unei legi. Din câte am putut vedea, parlamentarii se vor pronunţa pentru o lege în favoarea foştilor deţinuţi politici.
De pe timpul lui Cuza aceste două judeţe – Argeşul şi Prahova - nu s-au supus unul altuia

-Mi se pare că ai avut curaj în chestiunea regionalizării. Să propui o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern...

-Da, mi s-a părut că PSD Argeş, acest copil cuminte care şi-a făcut întotdeauna norma electorală, este profund nedreptăţit şi defavorizat. Mi-aş fi riscat şi calitatea de deputat, dacă era cazul. Fiindcă nu mi-ar fi plăcut să fiu un deputat pe vremea căruia Argeşul ar fi fost supus Prahovei. Păi, de pe timpul lui Cuza aceste două judeţe nu s-au supus unul altuia... Varianta pe care Victor Ponta a dat impresia că este dispus să o accepte constă în spargerea regiunii Muntenia în două alte regiuni mai mici. Una cu capitala la Ploieşti, cealaltă cu capitala la Bucureşti. Se aşteaptă modificarea Legii 315 în Parlament, iar noi vom vota „împotrivă”, dacă Argeşul nu va avea locul pe care-l merită.        

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk