The Best bookmaker bet365

Menu

Tendințe în machiaj primăvară – vară 2014

Rujul portocaliu

Vedeta sezonului va fi, indiscutabil, rujul portocaliu. Acum, că rujul mov mat, vedeta toamnei și a iernii 2014 ne-a obișnuit cu buze puternic colorate, după lunga supremație a buzelor nude, trecerea spre îndrăznețul portocaliu va fi foarte ușor de făcut. Mat sau lucios, în tonuri de corai sau portocală de-a dreptul, ajungând pînă la fosforescent,  nu contează, atâta timp cât alegeți culoarea cea mai potrivită pentru ten. Ca și roșul, pretențiosul portocaliul impune o dantură de un alb impecabil. Altfel, subtonul de galben din compoziția sa nu va face decât să scoată în evidență imperfecțiunile danturii. Așa că, dacă aveți îndrăzneala de a aborda această culoare și nu ați mai vizitat demult dentistul, o programare prealabilă la un detartraj bun este absolut necesară. 

Machiajul alb

Noutățile acestui sezon nu se opresc aici. Machiajul alb își face și el apariția după aproape 50 de ani de uitare. Mamele noastre cu siguranță își mai aduc aminte de machiajul lui Twiggy din anii 60, cu fardul ei de pleoape alb mat, aplicat generos pe toată pleoapa. Ei, bine, albul se întoarce, de data aceasta nu numai sub formă de fard de pleoape, ci și de eyeliner, aplicat generos pe conjunctivită pentru un efect de mărire al ochilor, dar și pe pleoape superioră, sub formă de tuș.

Pastelurile

Pentru cele care nu doresc o schimbare majoră de look, nuanțele pastel pe care fiecare trusă de farduri le are sunt o alternativă, dacă nu la fel de îndrăzneață ca celelalte, nu mai puțin în trend. Rozul pal, bleu ca cerul verdele deschis și lila sunt o opțiune cât se poate de la modă primăvara aceasta.  Și dacă vreți să vă jucați un pic, se pot combina între ele, într-un machiaj în degrade. Se asortează perfect cu unghiile bleu, și ele un must al acestui sezon. 

Machiaj natural al tenului

Fondul de ten pierde teren în fața noului produs miraculos care câștigă din ce în ce mai multe adepte – BB cream. O combinație între cremă și fondă ten, un produs revoluționar, care nu numai că acoperă imperfecțiunile, dar și hidratează, dând tenului un aspect îngrijit, dar natural și luminos. Toate mărcile de cosmetice și-au îmbogățit gama cu acest produs, se găsesc variante pentru toate bugetele.

Adio pensetă! Se poartă sprâncenele groase

Tendința spre natural este completată de către sprâncenele groase. Liniile subțiri, perfect arcuite,  trasate cu creionul, care țineau loc de sprâncene, a la Betty Boop, nu sunt o opțiune în primăvară lui 2014. Sprâncenele acestui sezon nu prea au nevoie de pensetă, decât pentru retușuri minore, cel mai adesea nici de vopsea, putând fi în alt ton decât părul.

(sursa foto - divahair.ro)

 

 

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk