The Best bookmaker bet365

Menu

Ce ne oferă Uniunea? O Europă pustiită de oportunităţi şi de prosperitate

Acum câteva zile, apărea în presa internaţională şi puţin şi prin cea românească situaţia dintre compania Apple şi Comisia Europeană. 

Odată în plus, aveam să aflăm cine face şi aplică regulile pe teritoriul UE. Totodată, poate o să ne dumirim şi cât de departe suntem de o politică fiscală simplă, uşor de citit, înţeles şi aplicat în România şi în alte ţări UE.

Pe scurt, gigantul american Apple are operaţiuni în Irlanda, ţară membră UE, unde a investit timp de decenii, a creat locuri de muncă şi a contribuit la revitalizarea eceonomiei unui oraş (Cork) şi pe termen lung la revitalizarea întregii ţări. 

Prezenţa Apple în Irlanda înseamnă destul de mult pentru o ţară relativ mică, atunci când această firma, una dintre cele mai valoroase, din lume face afaceri cu ţară ta de peste 30 de ani. Începi să devii vizibil, să atragi, să creşti. Nu mai pun la socoteală cele peste 1,5 milioane de locuri de muncă pe care Apple le oferă indirect în Europa dezvoltatorilor de aplicaţii sau altor mici companii cu care colaborează. Nu doar Apple şi Irlanda aveau de câştigat dar şi Europa, Apple fiind în acest moment cel mai mare plătitor de taxe şi impozite din lume. 

Intră în scenă Comisia Europeană care, strânsă un pic la buzunar, hotărăşte în mod arbitrar că Apple trebuie să le dea irlandezilor circa 13 miliarde de euro în impozite neplătite pe reguli fiscale inexistente, proaspăt inventate. Bani pe care nici Apple nu vrea să-i dea nici Irlanda nu vrea să-i primească. 

Irlanda şi gigantul american şi-au negociat un aranjament de care ambele sunt părţi sun mulţumite, Apple ştie cât trebuie să plătească, iar Irlanda primeşte locuri de muncă, poate să atragă noi investitori şi să ofere oportunităţi. Nu şi în viziunea Uniunii Europene care, prin Comisie, vine şi dictează reguli fiscale în Iranda. 

Cu ce legitimitate poate Comisia Europeană, organism numit, nu ales, să spună Irlandei sau oricărei alte ţări din UE cu cât trebuie să taxeze corporatiille, ba mai mult, nu doar să decidă cu cât dar să şi aplice taxe retroactiv? 

Iar asta e doar începutul, se pare că UE are în plan să pună biciul şi pe Amazon şi McDonald’s companii cu operaţiuni în Luxemburg şi e posibil că şi Google să fie pe radar pentru operatiuniile din Olanda. 

UE şi-a luat asupra sa responsbailitatea proletară de a lupta cu multinaţionalele, deşi nu e lupta lor, deşi nimeni nu vrea aşa ceva. Imaginaţi-vă o Europă unde un organism supra-naţional decide ce taxe o să plăteşti, indiferent de ţara unde faci afaceri! Asta înseamnă o Europa fără certitudine financiară, o Europa care nu atrage investitori, o Europa pustiită de oportunităţi şi de prosperitate. Asta pare a fi direcţia dictată de eurocraţi. 

Acum poate înţelegeţi un pic mai bine şi Brexit-ul!

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk