The Best bookmaker bet365

Menu

Respect părinții care-și aduc copiii în stradă!

Nimic nu mă emoționează mai mult decât prezența copiilor la proteste. Am să vă spun de ce.

Eu mi-am trăit copilăria în comunism. Cât am fost copil, nu am avut șansa să ies cu părinții mei la niciun protest. Părinții mei - și părinții tuturor din generația mea - nu au protestat. Probabil că, dacă ar fi îndrăznit să protesteze, miliția sau securitatea le-ar fi tras câte un glonț în cap, așa cum, la revoluția din 1989, au procedat cu zeci de tineri FRUMOȘI care au îndrăznit să ceară cel mai de preț lucru pe care îl pot cere oamenii: să fie și LIBERI. Neprotestând, ascultam, pe furiș, Radio Europa Liberă și consimțeam, o familie întreagă, să ne fie frică. Ne obișnuiserăm cu frica, la fel ca toți ceilalți români. Dar, asta a fost demult, în urmă cu vreo 30 de ani.

Azi, cei din generația mea sunt, la rândul lor, părinți. Nu consimt să le mai fie frică. Protestează. Mai mult: își iau copiii la proteste. Această nouă generație învață cu adevărat democrația văzând, la cald, cum părinții lor se bat pentru adevăr, pentru drepturi și pentru viitor. Acasă primesc lapte, iar în stradă primesc democrație copiii de azi!  

Chiar dacă detaliile le vor înțelege mai târziu, copiii de azi, ieșind la proteste, învață că spațiul public nu este un deșert, ci este populat cu semeni. Că este al lor și al adulților care vor deveni într-o bună zi. Că agora este un bun comun. Că nu aparține, primarului, parlamentarului, președinților de partide sau membrilor guvernului.  

Învață că pot folosi acest bun comun, spațiul public, nu doar pentru a merge de acasă la muncă și de la muncă acasă, atunci când vor fi adulți. Ci și pentru a-și spune opinia sau pentru a-și cere drepturile, atunci când le sunt încălcate.

Învață că a protesta, a nu fi de acord, a refuza este posibil.

Învață că pe lume există hoți. Nu în blugi și tricou, ci cu costume scumpe și atitudine compusă.

Învață că nu există o autoritate supremă care dictează. Învață că, deși vor desemna prin vot pe anumiți oameni să se ocupe de treburile cetății, încrederea pe care le-au acordat-o, votându-i, nu este un cec în alb în contul căruia, aleșii pot face tot ce doresc. Învață să spună: ”Te-am votat pentru asta și pentru asta! Nu pentru ce îți imaginezi că poți tu să faci, noaptea, ca un hoț.” Învață că acei oameni trăiesc din taxele și impozitele contribuabililor, iar banii de care se folosesc, pentru necesitățile cetății, nu le aparțin. Că dacă fură bani care nu le aparțin, merg la pușcărie. Că e necinstit să dea legi ca să nu mai meargă la pușcărie, doar pentru a se bucura, nestingheriți, de banii care nu le aparțin.

Învață că, pentru a obține ce vrei, trebuie să ieși din zona de confort, să stai drept pe două picioare, chiar dacă e frig, chiar dacă e cald - și să spui apăsat care-ți sunt dorințele. Învață că e posibil ca un astfel de tur de forță să dureze ceva timp. Fiindcă persoanele care se agață de putere nu sunt dispuse să renunțe ușor la abuzuri.

Învață să dezamorseze aroganța, sfidarea, necinstea, prostia printr-o atitudine demnă și fermă.

Învață puterea cuvântului. Învață că o lozincă țipată în piață este puternică: ridiculizează, scoate în evidență defecte, dă jos măști. Și poate că niciodată, în scurta istorie a protestelor și a indignării românești, n-am văzut lozinci mai inspirate, mai tăioase și, totodată, mai pline de umor ca cele care le vor atâra de gât, pentru toată viața, lui Dragnea, lui Grindeanu, lui Iordache etc. Da, copiii învață, în stradă, că umorul este o armă. Umorul. Nu bâta. Nu cărămida.

Ca să nu mă mai lungesc. Copiii învață, azi, la proteste: demnitatea și libertatea. Ceva ce părinții lor le oferă, știind că, în urmă cu nici 30 de ani, tineri ca ei le-au oferit și lor această posibilitate plătind cu sânge.   

 

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk