The Best bookmaker bet365

Menu

Nimic despre dragoste, familie, sex - şi alţi demoni

Cel mai stupid şi cel mai brutal dintre demoni, nu este cel al războiului, nu este cel al invidiei, al lenei, al prostiei, al aroganţei sau al nepăsării. Cel mai brutal demon este cel al intoleranţei. Din el izvorăsc toţi ceilalţi demoni.

Măcar un singur popă să fi înţeles asta, iar teologia n-ar mai fi fost un banal şi inutil joc cu mărgele de sticlă, ar fi devenit bază existenţială. Catolicii de acum 500 de ani ar fi îmbrăţişat "vrăjitoarele" nu le-ar fi ars pe rug. Iar ortodocşii ar fi îmbrăţişat catolicii, nu ar fi invidiat puterea şi bogăţia Vaticanului, susţinând că ei au de partea lor duhul şi adevărul dreptei credinţe.

Acest demon al intoleranţei este născut de ideologii şi de dogme. De opinii ferme şi de superstiţii. De crezuri nestrămutate şi de principii inflexibile. 

El este demonul formei fixe.

El este demonul adevărului imuabil.

El pune omul în şablon. Îl aşează în patul lui Procust, îl lungeşte  sau îi taie picioarele şi nu-l interesează dacă a lăsat în urmă un mutilat saun un cadavru. Cel puţin, iată un mutilat sau un cadavru cu măsura din dogmă, cu măsura corectă!

Iadul în care se simte bine acest demon al intoleranţei n-are nici foc, nici smoală cum ar spune Biserica Ortodoxă Română, el nu operează cu scrâşnirea dinţilor. Iadul demonului intoleranţei este un termen, un simplu cuvânt cu care s-au luptat mulţi filosofi lucizi până să-l abandoneze în patria numerelor, a formelor geometrice şi a simbolurilor algebrei, adică acolo unde nu curge sânge, acolo unde sunt doar abstracţiuni care nu pot simţi angoasă sau durere. Acest iad se numeşte simplu: absolut. 

Intoleranţa este demonul absolutului.

Intoleranţa absolutizează.

Veţi întâlni popi care vă vor spune că o anumită valoare este absolută.

Dar oricine răsfoieşte istoria, înţelege că, ori de câte ori absolutul se întâlneşte cu carnea, cu sângele, cu omul în umanitatea lui trupească, răni s-au deschis, sânge a curs, durere a fost. Marile minţi ale aceste lumi au acceptat adevărul: omul este menit să trăiască în relativitate. 

Chiar spaţiul şi timpul sunt relative, sunt biete concepte ale intelectului. Fiindcă, aşa cum ştim, în afara fiinţelor muritoare nu există timp. Iar dacă nu avem obiecte să măsurăm distanţa dintre ele, nu există nici spaţiu.  

Absolutul a fost identificat şi închis de marile minţi ale acestei lumi în formula 2+2=4. 

Şi aici trebuie să rămână. Fiindcă în numele lui 2+2=4 nu trebuie să se (mai) moară şi nu trebuie să se mai plângă.

Nu voi scrie despre familia tradiţională, acest 2+2=4 al României actuale. Fiecare este liber să se închidă în ce 2+2=4 doreşte.

Nu voi scrie nici despre politicienii care au identificat acest 2+2=4 din mintea omului redus la stadiul de simplu votant şi vor să îi reconfirme adevărul absolut al acestei formule, iar omul, reconfirmat, să mai voteze o dată.

Dar aş scrie despre carne şi despre sânge. Iar aici se poate scrie o singură, simplă întrebare: scâzând carnea şi sângele din om, ce om am mai avea?

Când carnea devine intolerantă cu carnea în numele unor valori absolute, nu spiritul este cel cu care ne întâlnim. Cel mai puternic şi cel mai brutal dintre demoni ne iese în cale şi ne ispiteşte - pentru că este un ispititor - şi ne amăgeşte - pentru că este un amăgitor. Este demonul intoleranţei.  

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk