The Best bookmaker bet365

Menu

După 30 de ani, RĂUL COMUNISMULUI are chip ficțional

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. 

Putem să-i spunem ”revoluție”, putem să-i spunem ”căderea Cortinei de Fier” sau ”prăbușirea regimurilor politice din Est”. Putem să-i spunem oricum. Termenul esențial, acela de ”comunism” este, tot mai des, evitat. 

Două manifestări publice de amploare îmi atrag atenția, la 30 de ani de la ceea ce pentru noi toți ar trebui să însemne de fapt ”căderea comunismului”.

1. Clipul publicitar de la eMag, în care apare filosoful și activistul Mihai Șora.

2. Filmul ”Între chin și amin”, regizat de Toma Enache.

Între cele două povești nu există nicio legătură. Pe de o parte avem un clip publicitar. Pe de altă parte, avem un film artistic. Sunt, carevasăzică, două povești distincte. Dar marchează, fiecare în felul ei, acest sfârșit de an. 

Să le analizăm pe rând.

CLIPUL PUBLICITAR DE LA EMAG

N-am reușit să-mi dau seama foarte clar despre ce este vorba în acest clip. 

Este vorba despre persoana Mihai Șora? A vrut omul să ia o bucată din viața lui și să ne-o prezinte?

Este vorba despre eMag? Nu este, oare, exagerat ca un site de comerț on-line, să-și facă publicitate pe fundalul dramei unei generații, a frigului, a foamei și a condamnărilor?

Este vorba despre un clip artistic? Doar dacă Mihai Șora și eMag sunt artiști. 

Este vorba despre comunism? 

Această întrebare este, de fapt, cea esențială, fiindcă în textul din clip nu apare cuvântul ”comunism”, nu apar ”comuniștii”, nu apare nici măcar ”Cortina de Fier”.

Este - și, în același timp, nu este - vorba despre comunism. 

Ni se spune doar că ”s-a lăsat cortina” (care cortină, cea de la teatru?). Ni se spune că ”zidurile au început să fie înălțate” (care ziduri, marele zid chinezesc?). Și că ”ne-au condamnat pe toți la frică”. Cine ”ne-au condamnat la frică”? Omuleții verzi? Papuașii? Verișorii săraci din Wisconsin?

Prevăd răspunsul. E doar un clip. Înțelegi tu, doar ești o persoană inteligentă. Ce vrei să spui, că nu înțelegi? Ba da. Înțeleg. Toți am înțeles că este vorba de comunism și de comuniști. 

Dar acest rău istoric nu este numit ca atare nici după 30 de ani. Avem o problemă cu asta? Nu știu. Avem?

Acest rău istoric zace - și după 30 de ani - undeva, în subtext.

Acest rău istoric zace acolo unde nu poate fi rostit.

Așa sărbătorim noi libertatea?

Sigur, nu pot eu să dau sfaturi despre cum trebuie făcut un clip pe bani privați, despre ce ar fi trebuit să zică domnul Șora, dar așa, de dragul discuției și pentru că acest clip este public și ne impactează pe toți, ne putem gândi...

Oare nu putea să spună domnul Mihai Șora: ”Aveam 30 de ani când COMUNIȘTII ne-au condamnat pe toți la frică...”? 

Haideți să citim întreg textul spus de Mihai Șora:

”Aveam 30 de ani când viața s-a oprit. Când s-a lăsat cortina și zidurile au început să fie înălțate. Aveam 30 de ani când ne-au condamnat pe toți la frică, iar pe copiii noștri la foame și frig. Ne-au condamnat la întuneric, la beznă din care mulți au încercat să scape, însă puțini au reușit. Aveam 30 de ani când mi-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea. Permiteți-mi să o sărbătoresc acum, la 30 de ani de când am recâștigat-o, lucru pe care eu în fac de atunci, în fiecare zi. La mulți ani, dragii mei!”

Cam multe formulări impersonale, domnule Mihai Șora, pentru un activist mai bătrân decât secolul! Și pentru un om care este - ar trebui să fie - la momentul adevărului complet. Și, pentru că tot am scris expresia ”adevăr complet”, vă rog să ne spuneți, domnule Șora, dacă v-a fost, cumva, teamă să afirmați că ei, comuniștii, sunt cei care ”ne-au condamnat”. 

Acum, vă invit să pătrundem puțin mai adânc în ceea ce nu spune textul. Ca filosof, domnul Șora știe sigur că libertatea nu este ceva ce ”pierzi”. Libertatea este destul de aproape de ideal. Iar atunci când se ipostaziază concret, este o valoare socială reglementată de legile și de regulile statului de drept, n-o pierzi pe jos, în timp ce aștepți, să spunem, tramvaiul. 

Libertatea este, mai degrabă, ceva ce ți se ia abuziv de către alții, libertatea este ceva ce dispare când statul de drept se destructurează și când un sistem dictatorial, cum a fost comunismul, alterează profund natura umană. 

În cazul nostru, al românilor, libertatea ne-a fost luată de comuniști.

De ce ne este frică s-o spunem, domnule Șora? Ce frumos ar fi sunat: ”Aveam 30 de ani când comuniștii mi-au luat ce aveam mai aproape de suflet: libertatea!” 

Sigur, este minunat că domnul Șora sărbătorește libertatea la 30 de ani de când ”a recâștigat-o”! Ne bucurăm că ”a recâștigat-o”, dar suntem triști că nu ne spune numele celor care i-au luat-o!

La final, domnul Mihai Șora ne spune ”La mulți ani!”. Îi facem și noi, cu drag, aceeași urare!

A meritat ca drama comunismului (comunism nerostit niciodată în clip) să devină fundal publicitar pentru o companie de vânzări on-line? Iar când întreb dacă ”a meritat”, nu mă refer la profitul material, ci la impactul moral ale celor care au urmărit clipul, fără să audă răul numit ca atare, la 30 de ani de la căderea comunismului.

FILMUL ”ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”

Filmul vorbește despre ceea ce puțini vor să exorcizeze cu adevărat: ”Fenomenul Pitești”. 

Reeducarea prin tortură și prin degradare psihică a tinerilor studenți care trebuiau să devină, împotriva voinței lor, comuniști este un subiect despre care se discută foarte mult în lume, la universități de prestigiu, dar aici, la Pitești, în locul unde experimentul s-a derulat, se discută foarte puțin.

Este bine că se aude un strigăt artistic pe tema asta. Este bine că Toma Enache a făcut filmul, era nevoie de o producție care să ne trezească la realitate, altfel românii riscau să uite că sistemul comunist a eliberat bestii și a format criminali, în timp ce promitea echitate socială.

O nedumerire am avut, totuși.

Așa că mi-am permis să-l întreb pe regizorul Toma Enache de ce nu apar în film numele reale ale torționarilor, ale șefilor securității etc. ”Pentru că este un film artistic”, mi-a răspuns regizorul. ”Și este posibil să riscăm un proces”.

Poate că, în felul lui, a avut dreptate. Nu-mi dau seama.

Nu am continuat dialogul cu regizorul, multă lume aștepta să facă poze, dar mai departe m-am gândit că, de exemplu, în filmele artistice cu naziști pe care le-am văzut (deloc puține), Goebbles este Goebbles, Himmler este Himmler, iar Heydrich este Heydrich. Iar în filmul despre Eichmann, ”Operation finale”,  Chris Weitz l-a făcut pe Eichmann să semene aproape perfect cu Adolf Eichmann. 

Cumva, nemții în particular și lumea în general a identificat foarte clar răul nazist, l-a arătat cu degetul, l-a numit pe numele lui. Șii, astfel, l-a exorcizat.

De ce nu putem noi, românii, să facem la fel cu comunismul?

De ce răul nu este încă foarte clar separat de bine și ne temem că o instanță, undeva, ar putea spune că lucrurile arată altfel?

Răspunsul este simplu.

Pentru că un proces al comunismului n-a existat. 

Și pentru că, în consecință, după 30 de ani, românii nu s-au despărțit cu totul de comunism, de comuniști și de torționarii lor. Trăim amestecați - victime și călăi - în această societate românească și nicio instanță judecătorească nu separă apele. 

Îndemnul meu este să mergeți la film! Oricum, știm toți despre cine e vorba. Însă păstrați în minte că, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, nu putem să numim călăii pe numele lor din buletin. 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk

Cookie-urile ne ușurează să vă oferim servicii mai bune. Aceastea sunt mici cantități de informație, stocate pe calculatorul tău, ce ne ajută să îmbunătățim experiența ta pe acest site. Le accepți?
Spune-mi mai multe DA NU