The Best bookmaker bet365

Menu

Cei mai mulţi uselişti argeşeni sunt împotriva exploatărilor de la Roşia Montană

Roşia Montană. Un subiect intens dezbătut. Politicienii argeşeni se declară, în marea lor majoritate împotriva exploatărilor cu cianuri. În cele ce urmează vă vom prezenta opinia politicienilor care au fost prezenţi la ultima conferinţă de presă a USL Argeş: deputatul PNL, Theo Nicolescu, vicepreşedintele CJ Argeş Florin Tecău şi conservatorul Ştefan Sabotici.
Curentul de opinie printre politicienii argeşeni, dacă este să luăm în considerare şi declaraţiile făcute mai demult şi de către alţi membri USL, este că exploatările de la Roşia Montană nu trebuie să aibă loc. 

Theo Nicolescu: „Voi vota împotriva exploatărilor de la Roşia Montană”

Deputatul liberal Theo Nicolescu a fost unul dintre primii care a afirmat public – chiar şi pe reţelele de socializare – că este împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană. El a declarat că, totuşi, este nevoie de mai multe informaţii şi cât se poate de serioase, pentru a se lua decizia corectă.
„Nu putem doar să aprobăm un simplu contract la Roşia Montană. Adică lucrurile, pur şi simplu, nu se limitează doar la aprobarea unui contract de exploatare şi atât. Aici vorbim de o lege foarte serioasă cu implicaţii pe multe paliere. Că dacă ar fi vorba de o simplă lege, atunci s-ar putea formula şi ceva de genul: „Nuţu Cămătaru poate creşte lei”, iar parlamentarii şi-ar exprima votul. Dar nu este cazul de ceva atât de simplu, la care se poate răspunde, fără un studiu prealabil, cu da sau cu nu.
În ceea ce mă priveşte, eu ştiu sigur că voi vota împotrivă. Decizia mea este luată. Iar argumentele pentru asta, le-am scris chiar şi pe Facebook.”

Florin Tecău: „Nu mă voi declara nici pro, nici contra”

Vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, pledează pentru faptul că fiecare om trebuie să aibă libertatea de a gândi şi de a decide singur în funcţie de cum gândeşte. De asemenea, i se pare o idee bună înfiinţarea acelei comisii care va genera un raport în funcţie de care se va lua decizia corectă.
„Eu cred că fiecare om este liber să spună ceea ce gândeşte şi admir, pentru asta, ceea ce se întâmplă în Piaţa Universităţii. Mi se pare că ideea înfiinţării acelei comisii parlamentare care să facă o analiză în teritoriu este una excelentă. Parlamentarii trebuie să aibă toate argumentele pro şi contra ca să ia cea mai bună decizie.
Nu pot să mă declar eu, acum, pro sau contra. Pot spune nu – poluării. Şi da – locurilor de muncă.”

Ştefan Sabotici: „Nu concep ca avuţia unui stat să încapă pe mâna unor companii private din străinătate”

Conservatorul Sabotici se declară împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană şi din considerente patriotice, dar şi din considerente legate de mediu. El declară că sentimentul patriotic l-a dobândit în urma carierei militare.
„Fiecare om are o conştiinţă, înainte de a fi om politic. M-am bucurat că n-a existat un cor al celor care se situează fie într-o tabără, fie în cealaltă. Asta înseamnă că fiecare om are posibilitatea să judece conform credinţelor sale şi eticii personale.
Eu m-am declarat împotriva exploatărilor de la Roşia Montană. Poate şi pentru că am un sentiment patriotic dobândit în urma carierei militare. Nu concep ca avuţia unui stat să încapă pe mâna unor companii private din străinătate care să o exploateze în interes propriu şi în dauna mediului.
În rest, ce să mai spun, te poate frustra că partidul din care faci parte ar putea avea o altă opinie şi că ar fi posibil să ţi-o impună. Orice om cu conştiinţă s-ar putea simţi frustrat de aşa ceva.”

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk