The Best bookmaker bet365

Menu

Adrian Miuţescu: Scrisoare deschisă către Primarul Municipiului Curtea de Argeş

Cu toții am fost mândri când toamna anului 2014 a adus locuitorilor din prima cetate de scaun a țării romanesti, titlul de "oraş regal", distincţie oferită de Casa Regală a României, într-o ceremonie oficiată la Palatul Elisabeta de Alteta Sa Regala Principesa Margareta. 

Curtea de Argeş devenea astfel primul municipiu din România care a primit un astfel de titlu regal, un punct important în favoarea sa fiind faptul că aici sunt mormintele regilor României.

Din păcate, primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu şi autoritățile locale nu par să ia în serios şi obligațiile pe care moral vorbind şi le-au asumat odată cu titlul de “oraş regal”.

Aşadar, vă adresăm public, domnule primar Diaconu, solicitarea de implicare reală în finalizarea lucrărilor la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Dimensiunile și arhitectura sa conferă acestui lăcaş de cult statutul potrivit pentru necropola Familiei Regale. 

Acum, la ceas de cumpănă pentru Casa Regală a României, este cu atât mai importantă implicarea autorităților locale în vederea urgentării lucrărilor, pentru ca ele să poată fi finalizate cât mai curând. Acesta va fi locul în care Familia Regală va reveni deseori să se reculeagă.

S-au scurs aproape 7 ani de la momentul aşezării pietrei de temelie pentru Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş şi se apropie cu paşi repezi aniversarea a 150 de ani de regalitate in România. Este oare suficient pentru locuitorii acestui municipiu titlul de “oraş regal”? Cetățenii municipiului Curtea de Argeş cu siguranță doresc ca autoritățile care îi reprezintă să se implice cu adevărat în cinstirea memoriei regilor României.

Purtător de cuvânt al PNL Argeş

Ing. Adrian Miuțescu

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk