The Best bookmaker bet365

Menu

Closer to the Moon. Despre comunism...cu umor!

Ultima producție a lui Nae Caranfil, ”Mai aproape de lună” rulează acum în cinematografe. Destul de neașteptat pentru un film românesc să apară pe ecrane la scurt timp după ce a fost produs. Pentru ”Undeva la Palilula” al lui Purcărete a trebuit să așteptăm 2 ani să îl vedem la cinema.

Eticheta de film românesc este și ea destul de improprie. Cu excepția Monicăi Bârlădeanu și a câtorva actori din roluri secundare, distribuția este internațională, filmul se joacă în limba engleză, personajele principale sunt evrei, subiectul este abordat în registrul filmelor hollywoodiene cu gangsteri, gen ”Bonny and Clyde”.

Ceea ce este ”made in Romania” este tema filmului – jaful asupra băncii naționale pus la cale de o bandă de nomenclaturiști evrei trecuți pe linie moartă de către partid, în 1959 și realizarea unui documentar de propagandă la care au participat înșiși protagoniștii înainte de a fi executați.

Toată drama celor 5 personaje, condamnați la moarte, este tratată în registru ludic – comic – burlesc. Jaful lor nu are nicio miză, este o joacă de adolescenți teribiliști care, ajunși la 40 ani nu pot să accepte să se transforme în niște foști dizidenți, mic burghezi conformiști și complet acomodați cu sistemul politic aberant care se instaurase și care, pe vremea când luptaseră pentru el, ca activiști în rezistența comunistă, era o utopie frumoasă, departe de această realitate sumbră. 

Chiar și atunci când lucrurile devin serioase și sunt prinși și condamnați la moarte, regizorul alege să păstreze tonul glumeț - țapi ișpășitori ai unei propagande sumbre, într-un proces care seamănă mai degrabă cu o farsă, acuzații își primesc pedeapsa cu reverențe și mulțumiri, ca niște actori pe scenă care primesc aplauzele publicului. Turnarea filmului documentar în care se interpretează pe ei înșiși este un ultim prilej de a savura ultimele momente frumoase petrecute împreună, eleganți și detașați, ignorând finalul inevitabil.

În acest film în care totul este luat a la legere, inclusiv moartea, ceea ce te surprinde cel mai mult ca spectator este lumina orbitoare care scaldă toate cadrele. Obișnuită cu cenușiul apăsător care a fost pentru mine fundalul dramei comuniste din România, mi-a fost destul de greu să asociez soarele strălucitor și explozia de culoare din film cu anii obsedantului deceniu.

Secvențele din documentarul turnat în 1960 care apar la final, odată cu distribuția, arată că filmul lui Caranfil este ficțiune pură, deși tratează un fapt real. Fețele chinuite și speriate ale acuzaților, ținutele lor sărăcăcioase, atmosfera sumbră și apăsătoare care răzbate din cadre ne arată că nu a fost nicidecum vorba despre niște eroi eleganți, care sfidează moartea cu nonșalanță, într-un gest donquijotesc asumat, împingând un act de credință până la consecințele lui finale. 

Am văzut acest film într-un cinematograf de provincie unde am fost, împreună cu prietenii care ne-au însoțit, singurii spectatori. Cu toată rețeta hollywoodiană și distribuția internațională a lui Nae Caranfil, apetitul românilor pentru cinematografia autohtonă rămâne la fel de anemic.

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk