The Best bookmaker bet365

Menu

Pietà a lui Kim Ki Duk – COMPASIUNEA REVIZITATĂ

Înainte de a discuta despre filmul regizorului sud-coreean, Kim Ki Duc, vă invit să înţelegem, în cotext cultural, termenul "pieta".

Sculptura "Pietà" a lui Michelangelo, realizată în 1499, consacră în spațiul latin o temă religioasă specifică creștinătății nordice. Până atunci, imaginea Mariei ținând trupul mort al lui Iisus, coborât de pe cruce, nu se regăsea în pictura și sculptura religioasă italiană. 

Capodopera renascentistă nu numai că aduce în atenție un subiect asupra cărora evangheliile păstrează discret tăcerea, dar face ca un cuvânt de origine latină, uzual în italiană - "pietà" - al cărui sens este ”milă, compasiune”, să devină indisociabil  de această imagine emblematică a maternității și a suferinței ei.

Într-un secol complet laicizat, rămas fără reperele morale ale credinței, Kim Ki Duk revizitează teme creștine uitate, adaptându-le lumii contemporane. 

Personajul principal al filmului, un recuperator, distruge viețile celor incapabili să restituie creditul contractat și dobânda aferentă acestuia (de 10 ori valoarea creditului în sine), prin mutilarea lor. 

Prin încasarea poliței de asigurare a mutilatului, se recuperează ”datoria” pentru compania la care este angajat. 

Filmul debutează cu sinuciderea uneia dintre victimele acestui procedeu care, devenind o povară pentru cei din jur, ajunge să își pună capăt zilelor. Urmează un lung șir de destine frânte în același mod, eficient și fără tresăriri de conștiință sau remușcare,  de către personajul principal. Mutilările sunt filmate în cadru strâns, cruzimea actului atingând cote înalte. Fiecare victimă a acestui procedeu inuman este urmărită apoi cu atenție pentru a ni se arăta cum evoluează viața sa și a celor din jurul ei. 

Toate ”sacrificiile” se petrec conform aceluiași ritual implacabil, până când în viața recuperatorului își face apariția o femeie misterioasă care pretinde că este mama lui, cea care l-a abandonat la naștere în urmă cu 30 de ani. 

Pentru a fi acceptată în preajma acestui criminal, femeia se lasă maltrată fizic și psihic, asumându-și vina pentru toate crimele comise de fiul abandonat. 

Îi îndură cu stoicism cruzimile, asistând chiar ca martor tăcut la crimele lui,  justificându-le prin lipsa dragostei, de care protagonistul a fost privat. (În acest punct al filmului m-am revoltat împotriva interpretării in extremis a dragostei materne și a compasiunii. Nu mi-a venit să cred că Kim Ki Duk s-a putut înșela atât de mult în privința sensului lui "pietà". Dar m-am grăbit în aprecieri.)

Încet – încet, misterioasa femeie reușește să se apropie de fiul ei, să construiască pentru ei doi o viață de familie normală și să producă o breșă în conștiința recuperatorului. Căldura sufletească de care are parte îl determină pe acesta să renunțe la meseria sa. 

Când totul părea că intră în făgașul normalității, mama își înscenează răpirea. Recuperatorul, devenit dependent de dragostea maternă, o caută disperat pe la victimele lui, crezând că este vorba despre o răzbunare. Găsește peste tot niște schilozi sărăciți, alcoolici, cu viețile sfărâmate, roși de ură și de dorința de a se răzbuna pe de o parte, iar pe de altă parte de frustrarea imposibilității de a o face și a inutilității gestului. Asta, atunci când victimele lui nu îl privesc dintr-o fotografie de pe un mormânt sărăcăcios.

În timpul căutărilor lui disperate, o vedem pe mamă plângându-și adevăratul fiu, cel cu a cărui sinucidere începe filmul. 

Scena în care această mamă îndurerată își jelește fiul mort, aflat într-un frigider dezafectat dintr-un atelier de fierar, părăsit și sumbru, are o tensiune dramatică la fel de puternică ca a sculpturii renascentiste.

Scena finală, o răsturnare totală a situației, dă cheia filmului. 

Mama se sinucide. Gestul ei are două motivații. 

Prima este aceea de a nu-și lăsa adevăratul fiul  singur în moarte. 

Cea de a doua este de a-i provoca, prin moartea ei, suferință autorului moral al morții fiului ei. 

Înțelegem acum că mobilul acțiunilor ei fusese doar răzbunarea adevăratului ei fiu mort. 

Numai că, înainte de a se arunca de la etajul unei clădiri, suferința celui pe care femeia reușise să-l păcălească că îi este fiu și pe care îl făcuse să o iubească ca pe o mamă, nu mai are dulceața răzbunării. 

Se transformă în regret pentru durerea pe care o provoacă în mod conștient și deliberat. 

”Simt milă pentru el”, îi spune înecată în lacrimi fiului mort, înainte de a păși în moarte alături de el. Sensul profund al lui "pietà" se regăsește în acest final – compasiunea pentru patimile omenești, puterea de a le ierta și de a le sublima prin sacrificiu.

Un film dur, fără concesii consolatoare sau melodramatice, dar care vorbește despre precepte creștine mai autentic decât o predică bisericească.

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk