The Best bookmaker bet365

Menu

UN FILM GENIAL. Somn de iarnă – Nuri Bilge CEYLAN

Ultimul film al regizorului turc Ceylan, „Winter Sleep” , este câștigătorul marelui premiul Palme d’Or la festivalul Cannes de anul trecut.

Un film lung, de peste 3 ore, cum cinefilul contemporan nu prea mai este obișnuit să vadă, care, deși aproape lipsit de acțiune, solicită o atenție susținută.

Trama filmului este una foarte simplă: un rentier bogat, Aydîn, fost actor, ajuns acum la senectute, trăiește alături de o soție mult mai tânără decât el și de sora lui divorțată la hotelul al cărui proprietar este, în stepa Anatoliei. 

Deține multe proprietăți atât în zonă, cât și la Instabul, ceea ce le permite celor trei un trai lispit de griji, dar și de ocupație.  

Cum asprimea stepei cappadociene nu oferă prea multe posibilități de petrecere a timpului liber, de care dispun la discreție, și nici de consumare a energiei, drama acestei familii se consumă aproape exclusiv în interiorul luxos și confortabil, dar strâmt în care sunt obligați să conviețuiască. 

O dramă existențială a inacțiunii, a spațiului închis în care se ciocnesc orgoliile, se consumă angoase și resentimente mult timp refulate, care aduce aminte de Cehov, dar și de atmosfera toxică din piesa „Cu ușile închise” a lui Sartre.

Condamnate de frigul de afară să își petreacă tot timpul în hotelul „Othello”, fiecare din cele personaje încearcă să își dea un conținut vieții, dedicându-se unei activități pe care o investește cu sens. 

Aydîn scrie în fiecare seară articole pentru un ziar local care nu este citit de nimeni, criticând orânduirea socială, cu autoritatea unei instanțe morale. 

Soția sa, plictisită ca una dintre surorile cehoviene și mai bovarică decât însăși Madame Bovary, își cheltuie energia organizând strângeri de fonduri pentru reabilitarea școlilor sărace din sat și din împrejurimi. Convinsă că acțiunile sale caritabile sunt dovada unui altruism pur și nobil, se plasează și ea pe poziția unei instanțe morale de la înălțimea căreia îl va critica aspru suficiența și mulțumirea de sine a soțului ei. De fapt, ceea ce nu îi iartă acestuia este faptul că i-a trădat aspirațiile de mărire și de glorie pe care, tânără idealistă și exaltată fiind, le proiectase pentru el, pentru satisfacerea propriului orgoliu. 

Conflictul latent dintre ei va izbucni într-o scenă foarte intensă în care fiecare îi va demonta celuilalt, cu o precizie sadică, adevăratele mobiluri ale acțiunilor, demascându-și impostura morală în toată nuditatea ei.  Acțiunile caritabile ale tinerei soții, animată de ideea de a salva lumea și de a repara inechitățile ei, sunt de fapt un gest de recuperare a stimei de sine pe care o pierduse, deci au o motivație cât se poate de egoistă. Acest adevăr crud începe să se întrezărească în momentul în care soțul ei are și el inițiativa unui gest caritabil, iar ea, simțind că monopulul asupra  carității îi este amenințat, refuză tranșant. 

Realitatea este scoasă la iveală nu numai de argumentația foarte bine structurată logic a soțului ei, ci și de chiriașul lor, un alcoolic agresiv și marginalizat social, cu antecedente, restanțier la plata chiriei, pe care vrea să îl „ajute” cu o sumă mare de bani. Gestul ei ostentativ în care joacă prost rolul bogatei modeste are ca scop doar să își dovedească sieși și lui Aydîn că este o persoană altruistă și animată exculsiv de dorința de a face bine. 

Teancul de bani oferiți ca mituire a propriei conștiințe sfârșește în foc, chiriașul bătându-și joc de ipocrizia ei.

Ultimul personaj, sora lui Aydîn, este și ea o victimă a inacțiunii și a lipsei de proiect. Apare în scenă întâi ca un critic moderat al fratelui ei, cu care poartă îndelungi discuții pe marginea articolelor scrise, dezbătând pertinența ideilor susținute de acesta. Divorțată de un  alcoolic, aceasta începe să chestioneze corectitudinea deciziei de a-și fi abandonat soțul, inventând o teorie morală în care victimele ar trebui să se supună orbește agresorilor lor pentru a-i rușina pe aceștia. Teoria ei dostoievskiană este aspru criticată de Aydîn și de soția lui, ceea ce va genera un nou conflict.

Supus tirului celor două femei și dorind să aplaneze conflictele încrucișate și ireductibile pe care nu mai poate să le gestioneze, Aydîn ia decizia de a pleca la Istanbul până la primăvară, când somnul iernii se va fi terminat. Toate proiecțiile lui asupra Istanbulului seamănă cu proiecțiile surorilor lui Cehov asupra Moscovei.

După o escapadă ca între bărbați la moșia unui prieten la fel de bogat ca și el și la fel de chinuit de plictiseală și de lipsa unui scop în viață, renunță la ideea de a mai pleca la Istanbul și se întoarce spășit acasă, scuzându-se soției sale, într-un monolog interior mut.

Deși foarte static, aproape lispit de acțiune, saturat de dialoguri intelectuale sterpe și fără miză, în care se despică firul în patru doar de dragul discuției, filmul te ține. 

Tensiunile dintre personaje sunt bine gradate, evoluția conflictului la fel. Imaginile, atât cele de interior, cât și cele de exterior sunt superbe și foarte bine filmate. Finețea observațiilor și demascarea curajoasă a ipocriziei virtuții mult prea lăudate a altruismului contribuie și ele la reușita unui film subtil, dar care în același timp nu face concesii.

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk