The Best bookmaker bet365

Menu

ZVON: Dana Volosevici l-ar fi făcut MITOCAN pe un avocat argeşean!

Ieri după-amiază a ajuns la urechile noastre un zvon care credem că trebuie să vadă lumina netului - şi a reţelelor de socializare.

Aţi auzit de avocata Dana Volosevici? Dacă n-aţi auzit, auziţi acum, fiindcă dumneaei este protagonista acestui zvon. 

Doamna Dana Volosevici, membră a casei de avocatură Volosevici & Plăcintă, este din Ploieşti şi, din câte ştim, activează, printre altele, ca avocată a unei companii multinaţionale din Piteşti. 

Numele companiei multinaţionale este, în acest punct, mai puţin important. 

Ei bine, respectiva companie se află într-un conflict de muncă, destul de dur, cu unul dintre angajaţii ei. 

Avocata Dana Volosevici reprezintă, în acest conflict, compania multinaţională.

Şi acum, zvonul... Cum bine ştie toată lumea, conflictele nu se mai soluţionează direct în faţa instanţei de judecată, ci se ajunge, mai întâi, la un mediator, scopul fiind ajungerea la un consens. 

Umblă vorba că, în faţa mediatorului, doamna Dana Volosevici l-a făcut MITOCAN în faţă pe avocatul angajatului companiei multinaţionale.

Vă daţi seama? Te duci la mediator pentru soluţionarea unui conflict şi, acolo, tu adresezi avocatului părţii adverse un asemenea calificativ: MITOCAN! 

Dacă este adevărat, nu putem spune decât atât… Incredibil comportament pentru o avocată de companie multinaţională! Intolerabilă atitudine pentru o întâlnire în vederea acţiunii de mediere! Şi neobişnuit comportament pentru o doamnă!

Sursele noastre spun că avocatul care a fost astfel jignit a fost departe de a manifesta un comportament exagerat, acesta limitându-se la a susţine, profesional, cauza clientului său. 

Doamna Dana Volosevici vine de la Ploieşti. Este regretabil că, prin acest gest, dacă l-a comis, se înscrie în tradiţia ploieştenilor hotărâţi să jignească, fără motiv, piteşteni. 

Ca element de culoare, fără să aibă legătură cu subiectul articolului de faţă, le reamintim piteştenilor că, în urmă cu vreo câteva luni de zile, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, spunea despre primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, următoarea frază: "Nu putem glumi tot timpul cu orgoliile, râgâielile şi fanteziile bolnăvicioase ale unor primari mărunţi de prin Piteşti..."

Carevasăzică, în opinia ploieşteanului Mircea Cosma, Tudor Pendiuc râgâie.

Iar în opinia Danei Volosevici, un avocat piteştean care pledează pentru cauza clientului său ar fi... UN MITOCAN.

Dacă l-aţi făcut pe un coleg de breaslă MITOCAN în faţa mediatorului, este urât din partea d-voastră, doamnă Volosevici! 

Noi preferăm, deocamdată, să credem că este atât: un zvon.

 

 

 

 

Share

The best bookmaker bet365.artbetting.co.uk